Baza Sportivă de la Casa Tineretului şi-a redeschis porţile sâmbătă dimineaţă după o perioadă de investiţii masive. Redenumit Tridex Sport Arena după numele companiei care a preluat-o, complexul din bulevardul Mihai Eminescu este cu totul altul faţă de cel de odinioară.
Cele două terenuri de fotbal au gazon artificial nou, cu iarbă de 5 centimetri, faţă de 2 cm, cât era înainte, iar acum mingea circulă mult mai lin.
„Iarba este monofilament, adică firul are memorie, stă ridicat tot timpul, nu-l poţi culca. Este foarte important ca mingea, având o anumită greutate, să alunece pe firul de iarbă, nu să stea trântită. Atunci când este monofilament şi mingea pluteşte pe firele de iarbă, loveşti cu precizie”, explică Claudiu Niculăeş, investitorul de la Tridex Sport Arena.
S-au modernizat şi cele două terenuri de tenis, despre care noul concesionar susţine că au zgură similară celei utilizate la celebrul turneu de tenis din Franţa.
„Este adusă de la Ploieşti, de granulaţie controlată, 0,1 – 0,3. Sunt aceleaşi condiţii ca pe Roland Garros. Acolo este zgură de granulaţie 0,1 – 0,3, teren clasic”, mai spune Claudiu Niculăeş.
Investiţiile sunt încă în derulare, în spatele terenurilor amenajându-se o zonă în care se vor organiza şedinţe de T`ai Chi Chuan, Yi Jinjing şi Shaolin Kung Fu, care vor fi susţinute de Daniel Ciobanu, botoşăneanul care le-a deprins în îndelungatele sale şederi în Asia. Primele două sunt deschise tuturor, indiferent de vârstă, reprezentând practic nişte meditaţii în mişcare prin care, printre altele, se consolidează tendoanele şi ligamentele.
„Permitem energiei interioare să funcţioneze într-un mod cât se poate de plăcut prin tot corpul, iar pentru cei care sunt interesaţi de o bună condiţie fizică, am venit cu aceste elemente din stilul Shaolin Kung Fu”, afirmă Daniel Ciobanu.
Tridex a investit şi într-un club unde cei care vin la baza sportivă se pot relaxa înainte sau după meciuri la o băutură răcoritoare, vizionând televiziunile de sport. De asemenea, s-au creat vestiare moderne, după modelul pe care noul concesionar l-a văzut când a vizitat miticul Santiago Bernabeu şi s-a mărit capacitatea instalaţiilor de nocturnă.
Pe lângă toate acestea, Tridex Sport Arena organizează şcolarizări la fotbal şi tenis de câmp pentru grupe de copii, preţurile lunare fiind de 100 lei, respectiv 260 de lei.
„Multă lume mi-a spus că n-o să-mi scot banii, dar mai faci şi lucruri pentru suflet. Eu îmi doresc ca ai mei copii să crească aici şi să crească OK”, mai spune Claudiu Niculăeş.
Investiţiile continuă cu amenajarea unui foişor în spatele terenurilor de sport. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Povestea botoșăneanului care a ajuns triplu campion mondial – Va lupta la RIO pentru România!
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024