Fănel Milea ( 53 de ani), originar din comuna brăileană Viziru, este considerat în momentul de faţă cel mai sălbatic ucigaş în serie din România, prin cruzimea fără margini de care a dat dovadă când a torturat, violat şi ucis bătrâne lipsite de apărare.
Fănel Milea (53 de ani) reprezintă un caz aparte pentru justiţia din România, fiind printre puţinii criminali condamnaţi de două ori la închisoare pe viaţă. S-a ajuns în această situaţie în urma unei decizii inexplicabile a Judecătoriei Brăila care, pe 4 noiembrie 2013, îl punea în libertate, cu un ”rest” de pedeapsă rămas de executat de 28.327 zile de închisoare.
Ucigaşul a fost condamnat pentru prima dată la închisoare pe viaţă în 1994, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce omorâse doi bătrâni din Botoşani cu o sălbăticie greu de închipuit.
De altfel, acuzaţiile aduse criminalului vorbesc de la sine: omor deosebit de grav, viol, perversiune sexuală, lipsire de libertate şi tâlhărie. În 2015, criminalul a recidivat, iar victima a fost tot o bătrână, Vasilica Grosu, în vârstă de 83 de ani, din satul Gura Călmăţui, comuna Berteştii de Jos, judeţul Brăila. După ce a ieşit din închisoare, Fănel Milea obişnuia să vândă peşte localnicilor din Gura Călmăţui, iar printre clienţi s-a numărat şi Vasilica Grosu, care locuia singură într-o căsuţă la marginea satului.
Anchetatorii au stabilit că, în seara zilei de 21 iunie 2015, criminalul a cumpărat băutură şi mâncare de la un chioşc din localitate, după care a decis să o violeze pe bătrână. Afară ploua torenţial, dar asta nu l-a oprit pe Fănel Milea. Amorţit de băutură, a căzut de mai multe ori în curtea casei unde locuia Vasilica Grosu, iar în cele din urmă a năvălit peste bătrână. Deşi se mişca foarte greu şi avea nevoie de două bastoane pentru a se deplasa, octogenara a luptat cu disperare pentru a scăpa cu viaţă. I-a smuls părul din cap Înfuriat la culme de rezistenţa bătrânei, Fănel Milea a lovit-o în neştire cu pumnii şi cu picioarele în cap şi torace, smulgându-i şi smocuri mari de păr din cap. Loviturile primite de bătrână au fost atât de puternice, încât i-au comprimat pieptul şi abdomenul, iar în timp ce agoniza, criminalul a violat-o. La scurt timp, bătrâna a murit în chinuri înfiorătoare.
Din cauza agitaţiei şi beţiei, ucigaşul a vomitat în camera unde s-a consumat grozăvia, oferindu-le anchetatorilor una dintre probele, prin care au reuşit să îl identifice rapid. Fănel Milea a negat că ar fi cunoscut-o pe victimă, dar şi că ar fi fost în satul unde a ucis-o pe bătrână, însă probele l-au dat de gol.
Oameni legii au audiat numeroşi martori din sat, care l-au indicat pe Fănel Milea ca fiind persoana care venea cu un prieten în localitate, pentru a vinde peşte. Criminalul a fost identificat şi de vânzătoarea de la magazinul din sat, de unde îşi cumpărase mâncare şi băutură în seara crimei.La acestea se adaugă şi numeroase alte probe, pe care ucigaşul le-a lăsat cadou anchetatorilor la locul crimei. În faţa porţii victimei au fost găsite vesta, husa cartelei de telefon în care-şi păstra actele şi banii şi sacoşa în care criminalul pusese produsele alimentare pe care le cumpărase. Din cauza beţiei, Fănel Milea căzuse în noroi, în curtea victimei, uitându-şi şapca pe care o purta, dar şi o gheată îmblănită. Rudele criminalului au recunoscut ulterior că bunurile îi aparţin. Batjocorită înainte de moarte Oamenii legii au găsit şi prelata pe care individul o folosea ca mantie de ploaie şi de care se debarasase în curtea unui localnic.
Procurorii au depus la dosar şi analizele efectuate asupra resturilor alimentare găsite în camera unde s-a produs crima. S-a descoperit astfel că ceea ce vomitase criminalul la locul faptei corespundea cu alimentele cumpărate de la chioşcul din sat în aceeaşi seară. Autopsia trupului neînsufleţit al Vasilicăi Grosu a scos la iveală suferinţele îndurate de bătrână înainte să moară, potrivit jurnaliștilor se la ziarul Adevărul.
Medicii legişti au identificat echimoze şi escoriaţii la nivelul capului, toracelui, abdomenului, mâinilor şi picioarelor, precum şi în zona inghinală a victimei, cheaguri de sânge la nivelul creierului, fracturi şi contuzii. Octogenara avea toate coastele fracturate, precum şi contuzii şi rupturi la nivelul plămânilor, inimii, rinichilor şi pancreasului.
Corpul victimei prezenta numeroase zone cu vânătăi, ce aveau fiecare aproximativ 10-15 centimetri lungime, ceea ce denotă sălbăticia cu care a fost lovită bătrâna. Pentru criminal nu a fost de ajuns, care a batjocorit victima, probabil pentru că i-a opus o rezistenţă înverşunată, medicii legişti descoperind mai multe leziuni în zona genitală care dovedesc acest lucru.
Pe 14 iunie 2016, Tribunalul Brăila l-a condamnat pentru a doua oară pe Fănel Milea la închisoare pe viaţă, dar criminalul este nemulţumit de pedeapsa primită şi a atacat decizia la Curtea de Apel Galaţi. Judecata va începe la instanţa superioară pe 9 septembrie 2016.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024