Unul dintre puţinii comisari de la Garda Financiară Botoşani care nu a participat la concursul organizat pentru ocuparea posturilor la Direcţia Antifraudă, instituţie nou creată, este nimeni altul decât Ilie Luca.
Recunoscut drept ununl dintre cei mai intransigenţi şi incoruptibili lucrători ai secţiei de la Botoşani, acesta a refuzat să se prezinte la examenul care a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti.
Ilie Luca s-a înscris totuşi la concurs pentru un post la serviciul de control antifraudă de la
Direcţia Antifraudă Suceava, dar a absentat la proba scrisă.
CLICK ŞI VEZI DECLARAŢIA DE AVERE A LUI ILIE LUCA
Cel puţin pe hârtie acesta era cel mai sărac comisar de la Botoşani. Conform declaraţiei de avere pe care a completat-o în luna august, nu avea nici casă, nici apartament, nici teren, iar automobilul Mazda trecut în declaraţia de avere îi fusese incendiat în urmă cu un an, pe 24 octombrie 2012. În schimb,
Ilie Luca avea la data completării formularului datorii la bănci şi o persoană fizică de peste 14.000 de lei.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Gata ancheta cu arderea maşinii comisarului Gărzii Financiare – AFLĂ concluziile
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Foştii şefi de la Gardă, cele mai mari note la concursul de la Antifraudă - LISTA