Un fost director de instituție pare să fi găsit rețeta perfectă de a folosi resursele statului în scop personal, fără a fi tras ulterior la răspundere.
Cel puțin până la acest moment. Și întreaga sa „prestație” în conducerea respectivei instituții a fost girată la acel moment de PNL Botoșani.
Remus Iovu a fost numit pe funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) în intervalul 28 februarie 2020 – 1 decembrie 2021. Perioadă în care a ieșit la iveală și gradul său de rudenie cu Costel Alexe, fost ministru al Mediului, în prezent președinte al Consiliului Județean Iași.
A stat pe funcție aproape doi ani, fiind demis în urma unui demers comun al salariaților despre care Botoșăneanul a scris aici: „Văru’ ministrului” scos din biroul de director de angajații instituției; s-a lăsat și cu anchete
Șapte persoane cu funcții de conducere în cadrul SGA Botoșani au fost semnatarii unui memoriu în care erau dezvăluite o serie de abuzuri care ar fi fost săvârșite de fostul director Remus Iovu. Mărturie ar fi stat și o serie de declarații făcute de foști salariați care „au avut curajul să vorbească” după ce ar fi ieșit din zona de influență a fostului șef.
La peste doi ani distanță au venit și rezultatele unor anchete care au fost demarate imediat după demitere. Și care, deși pe de o parte confirmă o serie din acuzațiile care i se aduc vărului lui Costel Alexa, rămân fără vreo repercusiune.
În memoriul adresat Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad dar și către Ministerului Mediului, Apei și Pădurilor se arăta că faptul că „încă de la începutul mandatului, conducerea SGA Botoșani, prin director Remus Iovu și inginer șef Mihai Aroșoaie, a creat presiuni asupra noastră, în scopul îndeplinirii unor sarcini care exced atribuțiilor noastre. Limbajul și modalitatea de adresarea a dlui director, a fost întotdeauna disprețuitor, depreciativ și uneori licențios. Mai mult decât atât, comportamentul domniei sale, depășește limitele unei conduite profesionale”.
Angajații acestei instituții, de la șefi birouri până la simpli muncitori ar fi fost nevoiți să ducă o luptă continuă pentru a respecta instrucțiunile de serviciu. Iar asta deoarece nu mai era respectat un circuit al documentelor din punct de vedere ierarhic.
Se ajunsese la situația în care coordonarea birourilor și formațiilor de lucru era făcută fără știrea șefului de birou sau al celui de formație, iar personalul era mutat discreționar de la un sector la altul „doar pentru că deranja conducerea”.
memoriu angajați
„Climatul în care ne desfășurăm activitatea este unul intimidant, ostil, degradant cu o încărcătură emoțională și prag psihologic ridicat. Modul în care ne desfășurăm activitatea și calitatea muncii depuse sunt afectate de comportamentul fără nici o limită de decență a dlui director”.
Și nu în ultimul rând, Remus Iovu a fost acuzat că ar fi folosit angajații SGA pentru tot felul de activități pe proprietăți personale pe care le-ar deține la Roșiori – Răchiți precum și la Hlipiceni.
Muncitorii SGA mergeau la curățat via și la alte activități de recoltă. În aceste două locații ar fi ajuns și o serie de materiale de construcții, care oficial erau direcționate către puncte de lucru ale instituției.
Mai mult decât atât, șoferul său ar fi fost filmat alimentându-i mașina, filmarea ajungând în posesia mai multor angajați și ulterior a șefilor de la Iași și București.
Seria abuzurilor ar fi continuat cu refuzul lui Remus Iovu de repartizare a corespondenței din cadrul instituției.
memoriu salariați
„Refuză să repartizeze corespondența înainte de ora 12:00, astfel că referatele, actele pentru bancă, adresele către ABA Prut sau adeverințele de salariat nu sunt semnate sau distribuite celor în drept. De asemenea, suntem nevoiți să apelăm la ajutorul colegilor de la ABA Prut Bârlad pentru ca orice solicitare să fie transmisă pe mail, pentru a putea răspunde în timp util, deoarece corespondența ajunge la noi a doua zi”,
În urma aspectelor semnalate de către angajații SGA Botoșani, la nivelul ABA Prut – Bârlad a fost constituită o comisie de etică și disciplină pentru cercetarea lui Remus Iovu care în prezent este șef formație Sitna.
Fostul director a fost audiat de membrii comisiei, în prezența unui avocat fiindu-i adresate mai multe întrebări printre care dacă a amenințat cu schimbarea din funcție a unui coleg iar Remus Iovu ar fi răspuns „că au fost discuții colegiale și amicale, dar nu au fost amenințări”.
Comisia a mai vrut să știe dacă a dorit și înlocuirea din funcție a unui șef de birou cu o persoană „capabilă cu accept de la partid", răspunsul fiind negativ.
A negat și că ar fi solicitat donația de 40 de litri de carburanți și a oferit lămuriri și cu privire la alimentarea de la o stație neagreată dar care-i aparține cumnatului, respectiv starea de urgență de la acel moment.
„Ați solicitat în mod repetat dlui Curca Vasile să vă furnizeze pachete cu țigări? L-ați amenințat cu pierderea locului de muncă în situația în care nu vă furnizează numărul necesar de pachete de tigări”, a fost o altă întrebare a comisiei, la care răspunsul a fost din nou, negativ.
Au fost audiați și muncitori folosiți la proprietățile fostului director care au explicat că nu aveau cum să refuze aceste „sarcini” deoarece „se simțea temător știind că dl. Iovu Constantin Remus are o fire mai răzbunătoare”.
Niciunul nu a fost plătit pentru munca prestată. Ulterior, din cauza presiunilor, unul dintre ei și-ar fi depus dosarul de pensionare iar un altul ar fi demisionat.
raport comisia de etică și disciplină
„Președintele comisiei de etică și disciplină, l-a întrebat de ce și-a dat demisia și acesta a răspuns că din forță majoră, din cauza domnului Iovu Constantin Remus. Muncitorul precizează că din momentul când nu l-a mai ajutat pe dl. Iovu Constantin Remus în interes personal, a fost hărțuit de acesta. îl trimitea la Cătămărăsti, cu mașłna personală, fără bani de carburant”,
Probabil că ineditul vine la partea de recomandări a comisiei de etică și disciplină.
Care este de părere, că pentru a nu mai exista astfel de situații, SGA are nevoie de:
Pe data de 19 septembrie 2023 ABA Prut Bîrlad se adresa instanței de judecată, respectiv Tribunalul Iași cu o acțiune de răspundere patrimonială împotriva fostului director Remus Iovu, în care se încerca recuperarea unui prejudiciu despre 4.000 de lei cauzat statului. Ar fi fost costul materialelor de construcții transportate la proprietățile acestuia.
În dosarul 4948/99/2023 instanța s-a pronunțat în iulie anul acesta și a respins acțiunea pe motiv de prescriere. Cu alte cuvinte, ABA Prut Bîrlad a deschis acțiune în instanță prea târziu. Sentința este oricum cu drept de apel.
Redacția Botoșăneanul a transmis o solicitare către ABA Prut Bîrlad pentru a se preciza concret măsurile luate vizavi de comportamentul fostului director pe perioada cât s-a aflat la conducerea SGA Botoșani, având în vedere că o serie de fapte au fost confirmate de comisia de disciplină.
De asemenea, am solicitat un punct de vedere dacă a fost impusă sesizarea organelor de cercetare penală.
Fostul director Remus Iovu nu a răspuns la telefon pentru un punct de vedere.
*Notă: Vom reveni cu punctul de vedere al reprezentanților ABA Prut – Bîrlad
Opt absențe în tabăra FCSB-ului pentru meciul cu Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ninsori și vânt pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024