Condamnat la 30 de ani de puşcărie, temutul interlop Ioan Clămparu şi-a găsit de lucru în "facultate", cu un criminal celebru.
Recent, mafiotul poreclit Cap de Porc sau Ion de la Madrid a dat în judecată doi foşti colegi de celulă, unul dintre aceştia fiind un criminal celebru.
Clămparu i-a târât pe respectivii în faţa instanţei după ce procurorii au decis clasarea unui dosar deschis la cererea interlopului. Însă nici judecătorii nu s-au arătat impresionaţi, aşa că au respins cererea lui Clămparu:
"Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Clămparu Ioan, împotriva împotriva ordonanţei nr. 96/II/2/2017 din data de 29.06.2017 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de Clămparu Ioan împotriva ordonanţei de clasare nr. 234/P/2017 emise de procuror la data de 29.05.2017 în dosarul de urmărire penală nr. 234/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, privind pe intimaţii Roman Marius şi Băcilă Daniel Marcel. Ia act că intimaţii nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentei proceduri judiciare. Obligă petentul Clămparu Ioan să plătească statului suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Definitivă". Daniel Marcel Bacilă, condamnat pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, a devenit "vedetă" în urmă cu şase ani, când presa a dezvăluit că a cerut două milioane de euro de la statul român, pe motiv că s-a îmbolnăvit de hepatita B în spatele gratiilor. "Având în vedere că m-am îmbolnăvit de prezenta boală în timpul detenţiei, datorită condiţiilor inumane şi degradante, sufăr moral continuu", susţinea Băcilă în plangerea adresată instanţei, la momentul respectiv. (Sursa: Spynews)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024