Comisia de control a Serviciului Român de Informații l-a audiat la mijlocul săptămânii pe unul dintre partenerii de afaceri ai fostului primar de Constanța, Radu Mazăre.
Originar din Botoșani, unde a controlat la un moment dat o afaceri de difuzare a presei, Sorin Strutinsky a fost chemat la Parlament pentru a i se lua declarații în legătură cu informaţiile potrivit cărora DNA a desemnat două unităţi ale SRI ca beneficiari secundari ai interceptărilor, în cadrul dosarului care îi vizează pe el și pe Radu Mazăre.
Acesta a susţinut înainte de a fi audiat de Comisia SRI, că a fost interceptat timp de cinci ani, de către „binomul SRI-DNA”, în baza unor mandate pe siguranţă naţională.
„Am un set de documente pe care vreau să le depun astăzi în Comisia SRI referitor la toată perioada aceasta 2009-2015 în care am fost supus unor măsuri de supraveghere din partea binomului SRI-DNA. Sunt mandatele pe siguranţă naţională obţinute pe Legea 535, raportat la Legea 51, articolul 3 , literele f şi l, obţinute începând cu 28.04.2009, cel puţin acestea sunt în posesia mea, care au continuat timp de patru-cinci ani de zile. Ulterior, din aceste convorbiri, probabil, s-au identificat martori vulnerabili... Timp de cinci ani de zile m-au interceptat zi de zi, audio, video, foto, e-mailuri, absolut tot şi, după care, mi-a inventat nişte dosare, DNA-ul cu ajutorul unor martori vulnerabili sau chiar cu oameni sub acoperire”,
Sorin Strutinsky, om de afaceri.
El a spus că este vorba de mandate de interceptare şi mandate de supraveghere emise la cererea PÎCCJ, pe când Codruța Kovesi era „procuror-şef la cererea SRI-ului".
Omul de afaceri a precizat că nu a avut niciodată vreo calitate într-un dosar de siguranţă naţională.
"Nu ştiu să fi făcut fapte care să aibă legătură cu atingerea acestui drept al României, de siguranţă naţională, nu mi s-a comunicat nimic. Am constatat că am fost urmărit din dosare publice deja şi cer Comisiei care e singura care poate interveni într-o formă sau alta să clarifice implicarea SRI-ului în această activitate de urmărire penală pe care eu o consider evidentă",
El a precizat că "probele" aflate în posesia sa sunt din dosare publice.
Potrivit unor note transmise în decembrie 2014, ianuarie şi respectiv februarie 2015 către Serviciul tehnic al DNA, sunt desemnaţi beneficiari secundari ai informaţiilor obţinute de acest serviciu reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii. Beneficiarii secundari ai informaţiilor erau două unităţi SRI din Bucureşti şi Constanţa.
Notele sunt cuprinse în dosarul în care fostul primar de la Constanţa, Radu Mazăre şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, au fost arestați și ulterior trimişi în judecată. Mazăre era acuzat că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte, iar Strutinsky pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Toate notele sunt semnate de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.
Ulterior, pe 6 mai 2016, omul de afaceri Sorin Strutinsky a sesizat Inspecţia Judiciară pentru eventuale abateri disciplinare comise de procurorul care a instrumentat cazul. În sesizare, afaceristul acuză, printre altele, "folosirea în mod nelegal şi în afara cadrului procesual a sprijinului Serviciului Român de Informaţii"
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile