Jurnalistul povestește, în stilu-i caracteristic, despre experiența din ultimele zile în care, spune el, ”boala în sine nu e singurul rău care ți se poate întâmpla când te infectezi”.
Viorel Ilișoi a povestit pentru paginiromanesti.ca cum, din momentul în care a aflat că are Covid, în jurul său s-a activta o adevărată armată de ”salvatori”.
Povestea lui Viorel Ilișoi:
”Prima lovește spaima. Ești obez, ai hipertensiune, probleme cu inima, care s-a cam lăbărțat, tocmai ți-au ieșit niște analize proaste, e clar că te afli pe lista neagră a virusului: vei muri. Însă trec zilele alea critice și uite că încă mai respiri. Greu, cu foalele sparte, dar respiri. Nu dormi bine, ai mereu senzația că te sufoci. Te chinui, dar ești încă în viață.
Doctorul zice că trebuie să bei multe lichide. Începi. Toată ziua, gâl-gâl-gâl. Noaptea nu dormi, faci naveta la baie să mai redai apă naturii. Oricum nu dormi, că te sufoci, tușești până simți că ți se rup plămânii. Treci și peste asta. Bine că trăiești.
Îți dispar gustul și mirosul. Ești dezorientat. Deodată nu-ți mai recunoști lumea. Mâncarea, ca mâncarea, poți să mesteci ceva acolo și te simți sătul. Dar ce te faci cu cafeaua? O Doamne! E doar ceva cald – și asta poate fi cu adevărat un mare necaz. O boală care îți face cafeaua inodoră și insipidă e clar un blestem. Înțeleg să te lase cu sechele pe viață, să-ți provoace dureri, coșmaruri, dar să-ți anihileze cafeaua? Asta e deja prea mult. Viața devine tot mai urâtă.
N-ajungi la spital, te chinui acasă, că nu vrei să iei locul cuiva cu forme mai grave. O duci așa, pe picioare. N-ai voie să ieși. Și nu ieși mai ales de teamă că ai putea infecta pe cineva. Pui mâna pe clanța de la intrarea în bloc, vine cineva după tine și gata, l-ai îmbolnăvit sau poate chiar l-ai condamnat la moarte. Nici gunoiul nu-l duci, îl tot aduni în saci legați strâns la gură. Stai singur în casă, în mediul tău infectat, ca un animal neputincios în propriul bălegar. Începi să te deprimi. Dar nici asta nu e ceea ce ți se poate întâmpla mai rău.
Deodată îți dai seama că nu ai chiar așa de mulți prieteni care ar putea veni la ușă cu mâncare, cu medicamente. Mai toți sunt în lumea virtuală, de unde dau semne de viață cu câte un click. Ce mănânci? Cu ce te tratezi? Dar nici asta nu e de speriat, se găsește până la urmă cineva să-ți lase o sacoșă la ușă. Și gustul amar al neatingerii.
Când ai Covid în România, două sunt necazurile mari, după cum reiese chiar din ipoteză: că ai Covid și că asta ți se întâmplă în România. Treci cum treci peste suferință, peste spaimă, peste singurătate, dar n-ai cum să scapi de prietenii care vor să te salveze. În România, spre deosebire de țările unde medicina e apanajul medicilor, toată lumea se pricepe la orice boală. Iar în Covid suntem cu adevărat experți.
Mărturisesc că nu am plâns în niciunul din momentele grele ale bolii, dar am cedat nervos și am plâns ca un condamnat la moarte și m-am dat cu capul de masă, învins de asaltul salvator al prietenilor mei, al neamurilor, al colegilor, al vecinilor, al necunoscuților îngrijorați sincer de soarta mea.
De la primele simptome, încă înainte de a avea testul pozitiv, i-am scris medicului de familie, doamna Elena Bădescu. Are două-trei mii de pacienți în listă, cine știe, dar de fiecare dată când îi cer ceva, mai devreme sau mai târziu îmi răspunde. De data asta, mai devreme. Și m-a și sunat. Dându-și seama din descrierea mea ce am, că mai văzuse atâtea cazuri, mi-a impus pe un ton ferm să nu ies sub nicio formă din casă și mi-a prescris pe dată o rețetă. Tratamentul a funcționat, ajutat poate și de particularitățile mele de imunitate, așa că boala nu m-a ucis, ba nici măcar la spital nu m-a trimis. Așadar, am toate motivele să continui tratamentul, cu toată încrederea, așa cum mi l-a prescris medicul meu.
Dar ce să vezi, asta nu e suficient. Toți în afară de mine cred că doamna doctor nu se pricepe la Covid, boală atât de enigmatică încă, și încep să-mi dea sfaturi”.
Continuarea pe paginiromanesti.ca
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
