O altă instituție aflată la datorie în perioada Sărbătorilor de Iarnă este Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Reprezentanții DSP Botoșani au dat asigurări în cadrul ședinței Colegiu Prefectural de marți, 28 noiembrie 2023, că au fost constituite echipe de permanență.
Acestea sunt pregătite să intervină în caz de situația o va impune. De asemenea, vor fi verificate centrele de permanență de la nivelul județului Botoșani.
Astfel de centre medicale pot degreva activitatea Unităților de Primiri Urgențe (UPU) care sunt extrem de aglomerate în zilele de sărbătoare.
„Se va monitoriza activitatea serviciilor medicale de permanență care pot să degreveze UPU în situația în care populația poate să aibă nevoie de servicii medicale de urgență. Medicii de familie sunt liberi și atunci sunt cele câteva zile în care orice cetățean poate să aibă nevoie urgent de servicii de sănătate”
Daniela Șuta, reprezentant DSP Botoșani.
Este știut însă că aceste centre de permanență sunt ocolite de botoșăneni. Totodată, au existat cazuri în care medicii de familie din cadrul acestor servicii nu au fost găsiți la program.
(sursa foto – depositphotos.com)
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile