Tradiţia care datează de mai mulţi ani la Botoşani cu privire la Moş Nicolae a cărui venire obişnuia să îmbrace şi oraşul în straie de sărbătoare a fost întreruptă anul acesta. Ce-i drept nu şi în cazul Centrului Istoric al oraşului unde bogăţia de lumini încântă privirea trecătorului.
În timp ce Centrul Vechi însă arată ca-n poveşti celelalte zone din oraş suferă la capitolul iluminat ornamental de sărbători. Motivul îl constituie faptul că întreaga atenţie a şefilor din Primărie s-a concentrat cu precădere pe Piaţa 1 Decembrie 1918.
„
Ne-am dorit să fie instalate instalaţiile până pe data de 5 decembrie, cei de la Flash au făcut eforturi deosebite pentru Centrul Istoric urmând ca ulterior să completeze Bulevardul Mihai Eminescu şi Calea Naţională şi să remedieze toate aceste defecte care sunt la instalaţiile ornamentale. Pentru că ele s-au instalat în timpul zilei şi nu se ştia dacă funcţionează toate”, a declarat
Cosmin Andrei.
Acesta a mai explicat că volumul de muncă pentru Centrul Istoric a fost unul uriaş motiv pentru care au fost neglijate celelalte zone ale oraşului. De aceeaşi părere pare să fie şi primarul Ovidiu Portariuc care la rându-i a menţionat că s-a dorit aducerea la viaţă a Centrului Istoric.
[[banner]]
„
Când nu se făcea acolo eram acuzaţi că nu se face nimic pentru revitalizarea Centrului Vechi, când am început să facem acolo, de ce facem acolo? Eu zic să păstrăm o linie o perioadă de timp în care să încercăm să arătăm că se poate face ceva şi în Centrul Vechi şi ulterior ne vom îndrepta şi spre celelalte zone, asta este o politică a noastră”, a explicat şi
primarul Ovidiu Portariuc.
Îi contrazice evident viceprimarul liberal Cătălina Lupaşcu, neinvitată la Târgul de Iarnă de care s-a ocupat Cosmin Andrei şi care a fost deschis oficial pe data de 5 decembrie.
„
Stând de vorbă cu locuitori ai oraşului aş putea spune că nu sunt foarte mulţumiţi, de altfel nu se simte acel spirit al sărbătorilor în municipiul Botoşani”, a comentat
Cătălina Lupaşcu. (G.E.)
CITEŞTE:
Cupolă de lumină și defilare politică în Centrul Vechi la inaugurarea made in SUA a Târgului de Iarnă – VIDEO & GALERIE FOTO