La Botoşani se pregăteşte construirea unui centru comercial de mari dimensiuni într-o zonă în care nu există nici măcar un chioşc. Primăria Botoşani a început marţi consultarea asupra propunerilor preliminarii privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ).
„Construire centru comercial, amenajare parcare, amplasare mijloace publicitare, amenajare acces auto”, acesta este titlul investiţiei care se doreşte a se realiza în bulevardul Mihai Eminescu 193.
Mai exact, este acea zonă de teren delimitată de bulevard şi Calea Naţională, de lângă benzinăria SOCAR.
Acum, acolo funcţionează un service auto şi o parcare privată, după ce în trecut şi-a desfăşurat activitatea inclusiv Registrul Auto Român.
SC Terra Property SRL, o companie înfiinţată abia anul trecut în Iaşi, a demarat procedurile pentru obţinerea autorizaţiilor necesare ca mandatar al SC SOCAR Petroleum SA, o firmă din Bucureşti care deţine şi nişte birouri în acea zonă a oraşului.
De altfel, societatea specializată în distribuţia carburanţilor este şi proprietara a peste 15.000 metri pătraţi de teren pe care se intenţionează ridicarea magazinului, o altă suprafaţă de ceva peste 1.000 mp fiindu-i concesionată.
Studiul de oportunitate pentru întocmirea PUZ-ului face referire şi la accesul în viitorul complex, care ar urma să se facă atât prin Calea Naţională, cât şi prin bulevardul Mihai Eminescu. Pe prima stradă menţionată ar urma să se realizeze o a patra bandă de circulaţie pentru „preselecţie acces”.
În rezumat, hipermarketul va fi compus din zona de intrare, spaţiu comercial (zona caselor), spaţii social-administrative (birouri, vestiare, grupuri sanitare), depozite, încăperi frigorifice (carmangerie şi mezeluri), încăperi pentru instalaţii tehnice, instalaţii exterioare, raion cu produse de panificaţie, spaţii concesionate.
De asemenea, în amintitul document se precizează că la parter centrul comercial va avea inclusiv „alee – mall cu magazine”.
Va exista şi un etaj destinat însă propriile angajaţi.
„Avându-se în vedere numărul mare de locuitori din zona de sud a municipiului Botoşani, în care se găseşte zona studiată cu funcţiunea predominantă locuire, se observă faptul că apare necesitatea şi unei funcţiuni complementare de tip centru comercial, care să includă dotări pentru diverse servicii, alimentaţie publică. Intervenţia urbanistică propusă va reda / reconverti un teritoriu în care funcţiona o fostă bază auto aflată în interiorul oraşului într-o zonă cu o funcţiune potrivită poziţiei acestui amplasament”,
Studiul de oportunitate pentru întocmirea PUZ.
Deocamdată nu a fost făcut public numele retailerului care va opera acel centru comercial. Dat fiind însă faptul că în studiul de oportunitate se menţionează că va avea „alee – mall cu magazine” se pot scoate din calcul Penny şi Lidl, iar variantele posibile converg spre Kaufland, dat fiind faptul că în Botoşani, Carrefour a investit deja în mai multe magazine expres. De asemenea, în trecut au mai apărut informaţii precum că amintita compania germană ar fi interesată de o investiţie în acea zonă a urbei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024