Primarul Ovidiu Portariuc împreună cu viceprimarul Cosmin Andrei a efectuat vineri, 7 decembrie 2012 o vizită la un centru social destinat copiilor aflaţi în situaţii de risc, situat în Parcul Tineretului din municipiu.
Program european de aproape 1 milioane euro
Centrul va funcţiona începând de la jumătatea lunii ianuarie 2013 şi va fi destinat copiilor cu vârste între 7 şi 11 ani, clădirea fiind reabilitată pe bani europeni prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, cu o valoare de aproximativ 3,9 milioane de lei noi. „
Centrul funcţionează pe principul „
After School”, „şcoală după şcoală”, se vor desfăşura activităţi culturale, artistice, sportive, activităţi de integrare, consiliere a copiilor, vor avea la dispoziţie aici calculatoare, bibliotecă, sală de dans. De asemenea, vor avea asigurată hrana”, a spus
primarul. Ovidiu Portariuc a mai menţionat că urmează să fie stabilită şi structura personalului din centrul social, fiind vorba cel mai probabil de şase, şapte persoane iar ulterior în funcţie de numărul de copii încadraţi, personalul va fi redimensionat.
Inaugurări de campanie?
Vor beneficia de acest centru copiii aflaţi în situaţii de risc de la şcolile generale, 2, 3 şi 8 care se vor bucura de serviciile oferite. Primarul şi viceprimarul au vizitat toate încăperile centrului, de la bucătărie sau sală de zi până la spaţiile de lucru sau toalete. De asemenea, şefii Primăriei au dat asigurări că s-a rezolvat şi problema liftului, acest serviciu fiind contractat de o firmă din Timişoara, prin încredinţare directă. Vizita de astăzi face parte dintr-un şir de inaugurări efectuate de edili în săptămâna dinaintea alegerilor locale.
CITEŞTE:
Centru social pe bani europeni blocat de un …lift
CITEŞTE ŞI:
Centru social pe bani europeni blocat de un… lift
VEZI ŞI:
Primarul a predat actorilor „case de case” în Centrul Istoric – GALERIE FOTO