Pentru câteva zeci de minute, durerea s-a transformat în zâmbet.
Deși zeci de campanii se derulează în spațiul public, autismul încă sperie. Pentru că nu este înțeles. Însă, dacă ai curaj să lași prejudecățile și să te apropii, autismul înduioșează și uimește.
Lucrul cu un asemenea copil, ca părinte, este uriaș. Strădania de a-l determina pe un astfel de copil să accepte lumea noastră este imensă. Specialiștii le cunosc abilitățile, părinții le observă capacitățile extraordinare generate de modul diferit de a gândi. Este nevoie ca și noi să le acceptăm prezența, să valorizăm gândirea diferită de a noastră, să îi sprijinim pentru ca mai târziu să beneficiem de strălucirea minții lor.
Cine sunt ei, copiii cu autism? Sunt cei care gândesc în imagini, cei care gândesc în tipare. Sunt mințile de muzicieni și de matematicieni. Sunt cei a căror minte acționează în funcție de informația senzorială.
”Dacă acum câțiva ani autismul era o necunoscută greu de înțeles și acceptat, acum înțelegem din ce în ce mai mult că autismul unește oamenii într-o cunoaștere activă, o implicare directă, leagă prietenii și construiește, împreună, acțiuni/soluții pentru o societate incluzivă pentru persoanele cu autism”, transmite Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani.
Duminică seara, au lansat baloane în fața Primăriei și a Consiliului Județean Botoșani. A fost un strigăt al victoriei, a fost și un mesaj de ajutor. Autismul nu este doar o luptă pentru supraviețuire, ci și una pentru integrare, pentru acceptare. Societatea încă nu îi cunoaște de ajuns, nu atât cât să le ofere normalitatea la care au dreptul.
Astăzi, 3 aprilie, între orele 09.00-15.00, la sediul asociației din strada Ion Pillat Nr. 28, botoșănenii sunt așteptați cu inima deschisă. ”Să ne cunoaștem, să ne facem noi prieteni! Suntem la terapie, acolo unde copiii cu autism învață zi de zi să înțeleagă mai bine complexitatea lumii înconjurătoare! Autismul nu este imposibil de înțeles!... dacă facem pași către el!”.
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024