Ceata Șipoteni cu „Urșii de la Comănești” – județul Bacău au ajuns și la Botoșani însă după momentul în care au fost efectiv așteptați.
Ursarii iubiți în toată România, dar mai ales în zona Moldovei nu au putut fi admirați și la Parada de Datini și Obiceiuri ”Din străbuni, din oameni buni”.
Prezența lor la Botoșani a fost posibilă grație unui unei asociații, respectiv Arlechino Moldova care a organizat un festival național cu poposiri în mai multe județe ale țării. Iar această inițiativă are scopul de a perpetua datinilor și obiceiurile moștenite de la înaintași și extrem de îndrăgite de publicul larg, în continuare.
Dovada vie a fost tocmai prezența masivă a locuitorilor orașului Botoșani care au ieșit pe Pietonalul Unirii în așteptarea Urșilor de la Comănești.
Cu aproximativ 20 de minute înainte de ora anunțată pentru paradă, zona era deja aglomerată de câteva sute de oameni răsfirați în mai multe locuri de pe Pietonalul Unirii. Autocarul cu ursarii a ajuns lângă sediul Poliției din Bulevardul Mihai Eminescu, locul unde de altfel, a fost și cel în care fetele și băieții din Bacău și-au îmbrăcat pieile de urși.
Chiar și acest moment a fost intens savurat de cei din jur, majoritatea fotografiind cu telefoanele mobile inclusiv partea de pregătire a paradei.
Pietonalul Unirii a devenit o masă de oameni formată din copii, tineri și adulți. Mii de oameni s-au adunat în cele din urmă, singurul spațiu liber fiind culoarul pe care au defilat ursarii. Pata care a umbrit aceste eveniment care a avut atât succes la Botoșani au fost tinerii voluntari de la ONG-ul amintit care, îmbrăcați cu veste personalizate încercau să lărgească culoarul de trecere al urșilor, folosind și cuvinte mai puțin amabile.
Per ansamblu evenimentul de astăzi, din punctul de vedere al prezenței din partea publicului a fost probabil cel mai reușit din luna decembrie a anului 2022. Parada a pornit din capătul dinspre parc al Pietonalului Unirii și s-a finalizat în fața Primăriei municipiului Botoșani, sub privirile primarului și a funcționarilor din Primărie, Prefectură și Consiliul Județean.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile