Centrul de plasament Prietenia care se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va fi cel mai probabil reabilitat în vara acestui an.
Deocamdată, conducerea instituţiei susţine că se lucrează la documentaţia aferentă demarării acestor lucrări, care este spre finalizare.
„
Astăzi depunem la Piatra Neamţ la POR primul proiect tehnic, asta fiind ultima fază înainte de licitaţia lucrării pentru reabilitarea centrului de la Prietenia, fondurile sunt cum am mai zis prin Programul Operaţional Regional, axa, domeniul major de intervenţii 32, astea sunt fonduri cu o cofinanţare de 2%, deci am ajuns în faza de proiectare tehnică, dacă şi ăsta trece de perioada de evaluare vom organiza licitaţia pentru lucrări”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC.
Valoarea totală a acestui proiect este de 2,8 milioane de lei noi şi presupune reabilitarea totală a centrului, dar şi a unei clădiri aflate în incinta centrului, care de asemenea va fi destinată copiilor instituţionalizaţi.
Capacitatea centrului este de 50 de locuri, iar prin efectuarea lucrărilor de modernizare nu vor fi aduse modificări şi în acest sens, scopul fiind de aliniere a condiţiilor la normele impuse de legislaţia europeană.
Centrul Prietenia nu a mai avut parte de astfel de lucrări de cîţiva ani de zile, cînd în această unitate a avut loc un incendiu cauzat de un copil instituţionalizat.
Durata totală de implementare a proiectului este de aproximativ 2 ani de zile, însă lucrările proproi zise se vor desfăşura de-a lungul a 8 luni de zile.