Investiția pentru care se luptă social democrații botoșăneni, la inițiativa fostului primar Florin Egner, a fost criticată de edilul șef în funcție.
Cătălin Flutur a spus despre centura care ar urma să ocolească orașul prin Curtești că nu este altceva decât o fantasmagorie.
„De ce nu facem asta, centura Botoșaniului prin Curtești? De ce? Cine merge și unde merge? Am o întrebare, e logic să mă întreb. Cine are de mers la Suceava, din țară, nu vine prin Botoșani. De la Suceava cine vrea să meargă la Iași sau în țară, nu vine prin Botoșani. Nu are nici cea mai mică logică. Poate să deservească locuitorii comunei Vorona și să meargă la Suceava, dar să meargă pe aici, nu prin Liteni. Ăsta e marele proiect”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Dacă ar fi nevoie de o centură, logică ar fi fost devierea tirurilor care vin din țară înspre punctul de frontieră Stânca - Costești, crede primarul Cătălin Flutur.
„Dacă vreți să mergeți în Moldova poate chiar și spre Kiev sau Moscova, că drumul cel mai apropiat este prin vama asta nu prin Albița, atunci faci o centură care ocolește Botoșaniul, prin Draxini, acum s-o faci la Copălău, spre Sulița, dar nu mai e centură. Așa gândești un drum strategic. O să ne spună continuu că trebui să faci centura aia prin Curtești. Nu numai că toți oamenii sunt proprietari acolo, nu are logică”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Concluzionând, primarul spune că acest proiect „este un fix a lui Egner” și nu reflectă neapărat nevoile actuale ale comunității.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024