Se consideră o norocoasă, dat fiind că se bucură de sprijinul a două mame.
Cristina Ciobănașu s-a născut în Vorona, județul Botoșani, dar trăiește de mulți ani în București. Are o relație excelentă atât cu mama biologică, cât și cu cea adoptivă, Ruxandra Ion.
Actrița a vorbit pentru Viva.ro despre ce se întâmplă atunci când se întâlnesc cele două femei importante din viața ei.
-După 1 an și 9 luni, în sfârșit, ne-am strâns în brațe, ai scris pe rețelele de socializare, în momentul în care ți-ai revăzut mama biologică. Chiar dacă nu vă vedeți prea des, pare că aveți o relație apropiată. Povestește-ne tu mai bine cum stau lucrurile…
-Mi-a fost mereu alături, chiar dacă de la peste 1000 de kilometri depărtare, iar dacă îi cer vreodată un sfat, e pregătită să îl ofere și are încredere în mine și în alegerile pe care le fac.
-Știm că mama ta lucrează în altă țară, iar contextul actual a făcut și mai dificilă revederea voastră. Este distanța un impediment atât de mare sau kilometrii „se topesc atunci când cauți sprijin în persoana ei? Ce modificări a suferit relația voastră de-a lungul timpului?
-Din păcate, am suferit și eu, și fratele meu că nu am avut posibilitatea să ne vizităm mama în tot acest timp, mai ales că ne era frică să nu pățească ceva și noi să nu o putem ajuta. Chiar dacă nu ne vedem față în față atât de des pe cât ne-am dori, vorbim la telefon, și atunci când ne revedem o facem cu aceeași căldură ca și cum ar fi fost acolo mereu. Bineînțeles că ne-ar fi fost mult mai ușor să punem de-o vizită dacă nu ar fi lucrat în altă țară, dar suntem bucuroși că măcar e sănătoasă. Ne-a promis că vine curând în București pentru câteva zile, însă, până nu simte ea că și-a terminat treaba pe acasă, nu cred că se va şi întâmpla.
-Au existat și momente mai tensionate între voi?
-Văzându-ne atât de rar, și dacă există ceva ce ne deranjează una la cealaltă e cam greu să stăm supărate.
-Cu siguranță ești un om norocos. Te întreb, pentru că ai privilegiul de a avea două mame… Cum te simți, din acest punct de vedere?
-Cum am mai spus, sunt un om foarte norocos. Am primit mai multe decât mi-aș fi putut dori vreodată. Întotdeauna am spus că pentru mine cele mai importante lucruri în viață sunt familia și prietenii. Dar să ai două familii… asta e extra. Cât despre viața cu două mame, pot să spun că primesc de două ori mai multă iubire, de două ori mai multă grijă, de două ori mai multe sfaturi, de două ori mai multe confirmări și așa mai departe. Cum ar putea să nu fie minunat? Le iubesc la fel de mult pe amândouă, însă relaționez diferit cu fiecare dintre ele. Mai dificil e atunci când se întâlnesc și mă pun amândouă la colț… De fiecare dată pierd teren în fața lor. (râde)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ieșean prins FĂRĂ permis pe o stradă din municipiu: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tânără de 21 de ani rănită într-un accident produs pe un drum din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean condamnat la închisoare după ce a rămas fără permis în Germania
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
LPF a anunțat programul etapelor a XVIII-a ȘI XIX-a din Superligă: CÂND joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean băgat după gratii de polițiști după ce și-a incendiat propria soție
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024