Imediat după deflagrație, mai mulţi angajaţi au fost nevoiţi să iasă pe geam sau pur şi simplu să sară de la etaj pentru a se salva.
Cinci oameni sunt grav răniţi, iar trei sunt intubaţi şi se luptă pentru viaţă. La locul dezastrului, continuă ancheta. Sâmbătă, 8 iunie, au ajuns şi specialiştii în explozibili de la Insemex Petroşani, dar şi o echipă de criminalişti de la Bucureşti, potrivit observatornews.ro.
Imaginile surprinse imediat după deflagraţie sunt şocante. O femeie lucra la etajul 1, unde erau birourile magazinului de bricolaj. Năucită de suflul exploziei, angajata a coborât pe structura de metal a clădirii, printre resturile de moloz.
Cinci dintre angajaţi sunt în stare gravă, internaţi la spitalele din Iaşi şi Bucureşti. Trei sunt intubaţi pentru că au arsuri pe căile respiratorii. Alţi doi pacienţi se recuperează la spitalul din Botoşani. Între timp, la locul tragediei, continuă ancheta.
"Nu aveau pe unde să iasă de la dărâmături. Era haos, toţi ieşeau pe unde apucau. Nu puteai să te uiţi, vedeai oamenii cum sar", a spus un martor.
"A căzut acoperişul, rigips, ce a căzut pe noi. Erau doi băieţi care au fost puşi la pământ, tăiaţi pe faţă. Am ieşit prin geamuri afară. Am văzut oameni arşi, loviţi. Am fost lovit la mână, aveam sânge. M-am lovit la şold", a mărturisit un angajat.
Instalația de gaz, la care se lucra în momentul exploziei, e verificată acum de specialişti. Un rol cheie în anchetă îl au şi cei de la Insemex, Institutul de cercetare minieră și protecție antiexplozivă. Experţii de la Petroşani adună probe din clădirea avariată grav de deflagraţie pe care le vor duce în laborator. La magazinul de bricolaj au venit şi criminalişti de la Bucureşti care ajută la anchetă.
A fost ridicată inclusiv centrala termică la care se făceau lucrări în momentul dezastrului. Specialiştii au adus şi o dronă care să îi ajute să verifice cât de avariată este clădirea şi să estimeze daunele.
Alexandru Câmpeanu, șef Serviciul Inspecția Muncii București
“Avem interviuri cu cei implicaţi în eveniment, cu societăţile care au contribuit sau au dus la producerea acestui eveniment”
Întrebat de ce a preluat Bucureştiul ancheta, Alexandru Câmpeanu a răspuns: "Pentru că sunt multe victime."
În acest moment nu are nimeni calitatea de suspect. Deocamdată se fac cercetări pentru distrugere din culpă în formă agravată dar nu e exclus ca în perioada următoare să fie vorba şi de acuzaţii de vătămare corporală.
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile