Dintr-un Cerc pastoral-misionar fac parte un grup de parohii și prin rotație, la fiecare Biserică parohială se oficiază în sobor câte o slujbă și se prezintă o temă misionară.
Deoarece Anul 2024 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, dar şi „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, temele prezentate se axează mai mult pe boală, suferință și vindecare, potrivit timpulcredintei.ro.
Joi, 26 septembrie 2024
Biserica „Buna Vestire” din municipiul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Antonie cel Mare” Botoșani, în cadrul căreia Pr. Dumitru Butnariuc va susține conferința cu tema: „Taina Sfântului Maslu – Taina vindecării”, informează doxologia.ro.
Vineri, 27 septembrie 2024
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Albești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mare Mucenic Mina” Albești, în cadrul căreia Pr. Alexandru Hurdubai va susține conferința cu tema: „Preotul și lucrarea lui de tămăduire”.
Instituțiile din Botoșani au declarat război deschis unei plante: S-au înmulțit sesizările
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile