În fiecare an, pe 22 decembrie, familia organizează o ceremonie de pomenire a studentului care a murit la Bucureşti în timpul Revoluţiei. După slujba oficiată de doi preoţi, a avut loc depunerea de coroane din partea autorităţilor locale, reprezentanţi ai Poliţiei locale, municipale, pompieri şi Asociaţia „22 Decembrie”.
„
Anul acesta eroul ar fi împlinit 45 de ani, o viaţă de om. Acel sacrificiu suprem al celor care au plecat în acel an fatidic 1989, nu a fost în zadar. Majoritatea celor care suntem azi, ne bucurăm de binefacerile unei noi orânduiri care ne dă speranţa pentru un viitor mai bun pentru copii noştrii” a spus
primarul Dorin Alexandrescu.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi persoane care l-au cunoscut şi care îşi amintesc cu tristeţe de tinereţea eroului.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Eroii comemoraţi cu răbufnirile revoluţionarilor: Cârpă de şters, miliardari pe bandă rulantă – VIDEO & GALERIE FOTO