După o îndelungată pauză cauzată de criza sanitară, ceremoniile de premiere a cuplurilor de aur sau diamant au fost reluate la Primărie.
Câteva zeci de cupluri de pensionari din municipiul Botoșani au primit atenția cuvenită din partea administrației locale.
Primarul Cosmin Andrei le-a oferit diplome, flori și câte o sumă de bani, 500 de lei pentru cuplurile de aur cu 50 de ani de căsnicie și 1.000 de lei pentru cele de diamant cu șase decenii de conviețuire.
„Trebuie să mulțumim bunului Dumnezeu că suntem cu toții astăzi aici, după perioada grea pe care am avut-o cu toții. Trebuie să felicit pentru faptul că unii dintre dv. aveți 60 de ani de conviețuire, ceea ce nu este puțin, vă doresc la cât mai mulți ani. Știu că în acești 60 de ani au fost și momente plăcute și momente mai puțin neplăcute, dar ne-am regăsit cu toții în mijlocul familiei care este cea mai importantă”,
Cosmin Andrei, primar
Printre cuplurile premiate s-a regăsit și fosta sindicalistă din educație, Maria Țiprigan, fost președinte al Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) care se bucură de partenerul ei de viață, de 50 de ani.
Anul acesta ceremonia a fost restrânsă din cauza pandemiei, nemaifiind servite șampanie și prăjituri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai mulți agenți economici din Botoșani amendați pentru panouri publicitare ilegale
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Zeci de amenzi date pentru străzile ciuruite de avarii
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Două amenzi date de polițiștii locali pentru construcții ILEGALE
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
TRAGIC: Botoșăneanul prins sub un mal de pământ a murit pe patul de spital
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Pericol pe șosele: Nova ApaServ amendată cu aproape 4.500 de lei pentru două „poduri” de gheață
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile