Reprezentanții instituției de cultură din Botoșani au lansat o invitație către botoșăneni pe final de săptămână
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov.
Sâmbătă, 2 martie, de la ora 18:00, vă invităm la Casa Tineretului, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 48 la spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, regia și ilustrația muzicală Mihai Donțu. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, iar din distribuție fac parte actorii: Cezar Amitroaei, Silvia Răileanu și Radu Dragoș.
P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său. Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii.
Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana rabufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros.
Va invitam, așadar, la spectacol, pentru a afla deznodamantul acestei confruntări dinamice și originale!
Prețul biletului este de 36 de lei, iar 18 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Biletele se găsesc la:
https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
S-a anunțat programul etapei a treia din play-off, FC Botoșani joacă cu UTA
Oana Sava
Mar 20, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile