În contextul epidemiei de coronavirus, modelul de certificat prin care se acordă concediu medical a fost modificat.
Astfel, certificatul medical va conține și precizări cu privire la măsura izolării în cazul bolilor infectocontagioase, se arată într-un ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), publicat luni în Monitorul Oficial.
Potrivit Ordinului MS și CNAS nr. 1.646/938/2020, ale cărui prevederi se aplică de luni, certificatele de concediu medical cuprind și date cu privire la măsura izolării. Astfel, în a doua rubrică a certificatelor medicale destinată urgențelor medico-chirurgicale, a fost introdusă precizarea referitoare la instituirea măsurii izolării.
"Boli infectocontagioase din grupa A/pentru care se instituie măsura izolării", scrie în noile modele de certificate medicale.
Apoi, scrie Avocatnet.ro, pe noile certificate medicale a fost introdus și un nou cod de diagnostic aferent bolilor infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării. Este vorba despre codul 51, care apare acum pe lista codurilor de diagnostic enumerate în certificatul pentru concediu medical.
Nu în ultimul rând, procentul de plată în cazul indemnizației pentru carantină sau izolare este de 100%, nu de 75%, cât era înainte. Așadar, pe certificatele medicale acordate persoanelor care se află într-o astfel de situație se bifează atât rubrica "Prevenire", cât și rubrica "100%", scrie în Ordinul MS și CNAS nr. 1.646/938/2020.
Potrivit Legii nr. 136/2020 (Legea carantinei și izolării), măsura izolării se instituie pentru a separa persoanele bolnave sau purtătoare ale unei boli infectocontagioase (aici se încadrează și coronavirus) de alte persoane, chiar dacă nu prezintă simptome specifice.
Izolarea se poate face în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la o locație declarată de către persoana în cauză. Măsura izolării se instituie pe toată perioada de incubație specifică respectivei boli contagioase. În cazul COVID-19, perioada de incubație este maximum 14 zile.
La momentul redactării acestui material țara noastră se află în stare de alertă, până la data de 14 septembrie 2020, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus. Autoritățile pot decide prelungirea acestei perioade, dacă analizele epidemiologice vor indica acest lucru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024