Polițiștii de frontieră botoșăneni au avut parte de o surpriză la un control de rutină.
În ziua de 5 octombrie 2017, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz, înmatriculat în Republica Moldova, cetăţeanul moldovean Serghei B., în vârstă de 42 de ani.
Poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra microbuzului, în urma căruia au descoperit în torpedo, un plic ce conţinea un paşaport biometric bulgăresc. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii au stabilit că documentul este fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în jurul orelor 10.00, în timp ce aştepta, în localitatea Chişinău – R. Moldova, să preia pasageri pentru a-i transporta în Anglia, a fost abordat de un bărbat care i-a propus să transporte plicul până la Londra contra sumei de 10 lire sterline, urmând a fi aşteptat la destinaţie de un cetăţean care îi va solicita plicul.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024