Una dintre interpelările ridicate de consilierii locali de la Botoșani a făcut trimitere și la toaletele publice din oraș, puține la număr, unele gratuite, altele cu plată. Respectivul ales de la municipiu a cerut ca toate aceste locuri pentru nevoile fiziologice ale botoșănenilor să fie cu intrare liberă.
În Parcul Mihai Eminescu cele două toalete sunt pe cât de gratuite, pe atât de curate și bine întreținute, evident pentru nivelul unui WC comunitar. În Piața Centrală situația este puțin diferită și am vrut să vedem cu proprii ochi cum se prezintă toaleta din punct de vedere al igienei dar și cât costă o scurtă intrare în locația, uneori atât de vânată de cei care au nevoie grabnică să se ușureze.
La intrare, un domn posac era așezat pe un scaun, învăluit de mirosul specific a răspuns amabil la salut. A rupt două șomoltoace de hârtie igienică și le-a întins cu o mână. Cu cealaltă a înșfăcat bancnota de 1 leu care a fost înghițită de buzunarul larg. Nici un bon, nu neapărat fiscal, o hârtie măcar prin care să fie cumva contorizat numărul celor își fac nevoile zilnic acolo.
Dincolo de asta, angajatul Urban Serv pesemne, gospodar. Toaleta curată și bine întreținută, împodobită cu ceva fotografii de prin diverse reviste, fără urmă de obscen și chiar cu afișe glumețe care l-ar face să zâmbească chiar și pe cel mai constipat botoșănean. (G.E.), (Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile