Locuitorilor din Mihai Eminescu li se pregăteşte o distracţie cum nu prea au mai avut prin localitate. Cu mai bine de o lună înainte de data la care va avea loc Primăria a definitivat în linii mari programul festivalului “Floare albastră”. Ediţia din 2013, cea de a VI – a, se anunţă a fi una grandioasă.
Sâmbătă de festival cu Andreea Bălan şi Alessia
Astfel, dacă în acest an de Zilele Oraşului,
Primăria Botoşani aduce din nou “veşnica” trupă Hi-Q, în schimb la Ipoteşti cap de afiş va fi
Andreea Bălan. Şefii administraţiei publice din comuna învecinată municipiului reşedinţă dau asigurări că, în ciuda preţului pipărat şi a solicitărilor multiple pe care le are, cântăreaţa va fi prezentă la Mihai Eminescu.
“Andreea Bălan va fi sigur”, ne-a declarat
Aneta Gireadă, primar de Mihai Eminescu. Artista va concerta pe 25 mai, prima zi a festivalului, care va avea loc în are liber, în amfiteatrul de la Memorialul Ipoteşti. Respectiva zi, una de sâmbătă, va fi dedicată muzicii disco şi va cuprinde şi un recital susţinut de
Alessia.
Duminică se trage de Teatrul Tănase
Duminică 26 mai va fi rezervată muzicii populare, pe scenă urmând să urce
Margareta Clipa, nimeni alta decât interpreta care în campania electorală de la alegerile parlamentare a însoţit-o pe PP-DD-ista Liliana Mincă,
Daniela Condurache şi
Valentina Tipa.
Primăria Mihai Eminescu încearcă să completeze sărbătoarea cu aducerea în întregime a
Teatrului Tănase la Ipoteşti să susţină un spectacol la memorial, adică, printre alţii, pe
Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Alexandru Lulescu. “
Am vorbit la Teatrul Tănase, încă nu ne-au dat un răspuns definitiv. Trebuie să vedem şi cu sponsorii, dar în general nu am avut probleme”, a mai spus
Aneta Gireadă.
Festivalul va avea loc la aproape un an de la alegerile locale, când
Aneta Gireadă a devenit primar,
Verginel Gireadă consilier local, după care administrator public şi în toamnă deputat. Cei doi vor să organizeze sărbătoarea întrucât a devenit déjà o tradiţie, dar şi fiindcă vor să arate şi că nu o fac doar în anii electorali. În 2012 prezentă la “Floare albastră” a fost Anna Lesko, a cărei vizită la Ipoteşti s-a lăsat cu un scandal naţional după ce s-a pozat cu un decolteu generous la biroul poetului nepereche de la memorial. Primăriţa de Mihai Eminescu nu a precizat costurile manifestării. Cert este că totul va fi completat de Miss şi Mister Mihai Eminescu.
CITEŞTE ŞI:
SCANDALOS : Anna Lesko provocatoare la biroul lui Eminescu de la Ipotești
VEZI CUM A DECURS FESTIVALUL DE ANUL TRECUT:
Anna Lesko a scos Ipoteştiul din minţi la lansarea soţiei lui Verginel - GALERIE FOTO