Locatarii blocurilor dintr-o comună din judeţul Botoşani sunt nevoiţi să bată 30 de kilometri pentru apă potabilă. Deşi trăiesc în apartamente, nu au avut niciodată apă la robinete. Aceştia se plâng că fântânile din comună nu oferă apă bună de băut, iar la spălat folosesc apă de ploaie.
În secolul XXI, sunt români care îşi spală hainele, la bloc, cu apă de ploaie şi îşi aduc provizii de apă potabilă de la 30 de kilometri distanţă. Este o realitate cruntă trăită de 30 de familii care locuiesc în blocurile din satul Dângeni, situat la 30 de kilometri de municipiul Botoşani. Deşi trăiesc la bloc, un loc în care utilităţile nu ar trebuie să fie o problemă, oamenii din comuna botoşăneană nu văzut niciodată apa curgând la robinete.
Peste 30 de kilometri pentru un pahar cu apă În satul Dângeni din comuna cu acelaşi nume, se află trei scări de bloc, ridicate în 1987 de autorităţile comuniste. Erau destinate slujbaşilor din comună, profesorilor, dar şi a celor care se stabileau în localitate pentru a munci la CAP-uri. Astăzi blocurile din Dângeni sunt locuite de pensionari şi bugetari cu salarii mici. Apartamentele situate aproape de centrul satului au fost construite asemeni celor din oraşe sau municipii, cu băi şi instalaţii de încălzire. Cu toate acestea prin aceste instalaţii nu a curs de 28 de ani nici măcar o picătură de apă.
Explicaţia este simplă, nicio locuinţă din cele situate în scările de bloc nu a fost racordată la vreo reţea de apă. Pentru a-şi potoli setea sau pentru a găti, locatarii aduc apa de la fântânile situate pe raza comunei, în bidoane de plastic. În ultimii ani, din cauza secetei, locatarii spun că pentru apă de băut nici pe fântâni nu se mai pot baza. Eliza Rotărescu locuieşte din anii 80 într-un apartament din aceste blocuri de la Dângeni. Spune, că după secetă a ajuns să primească apă potabilă de la 30 de kilometri depărtare, mai precis din municipiul Botoşani.
„Îmi aduc copiii de la Botoşani apă. Am bidoanele mele, pe care le ţin mereu pe coridor. Este mai bună de băut apa de izvor de la Botoşani. Ce să facem? Nu am avut niciodată apă, chiar dacă stăm la bloc”, spune femeia.
Vecina Elizei Rotărescu, Elena Cuciureanu, o pensionară care stă de-o viaţă în aceste blocuri, spune că-şi aduce apă de băut tot de la Botoşani, însă doar atunci când merge la control la medic.
„Ne punem bidoanele şi, când mergem la medic, profităm şi luăm apă de la izvoare. De băut apa de la fântânile de aici nu este prea bună. S-a înămolit de la secetă. Ne putem îmbolnăvi. În rest nu avem apă. Degeaba avem chiuvetă şi robinet. Ca în vremea lui Ştefan cel Mare trăim“, spune femeia.
Fântânile din apropiere se pot dovedi utile doar atunci când locatarii iau apă pentru a curăţa toaletele sau pentru a spăla haine. Pentru a rămâne curaţi, trebuie să facă numeroase drumuri la fântâni, să care zilnic zeci de litri de apă, pe scări.
”Iau apă cu bidoanele, pun în maşina de spălat şi spăl. Ca să fie hainele curate, întâi o încălzesc şi după aceea o pun în maşină. Tragem apa tot cu bidonul, iar vasele le spălăm la fel”, spune Eliza Rotărescu.
Situaţia se agravează, culmea, tocmai vara. Fântânile seacă, iar oamenii şi-au făcut deja o instalaţie din burlane pentru a colectat apa de ploaie într-un butoi.
”Dacă nu este apă la fântână vara, numai cu apă de ploaie ne spălăm şi curăţăm şi hainele. Aşteptăm să plouă, se umple butoiul şi aducem în casă. Ce să facem dacă seacă fântânile”, adaugă şi Elena Cuciureanu.
Anul trecut, la insistenţele Primăriei Dângeni, operatorul de apă al judeţului, Nova Apaserv, a tras conducte de alimentare cu apă în Dângeni. Apa a ajuns până în faţa blocurilor, iar oamenii păreau izbăviţi de cărat bidoane cu maşina de la 30 de kilometri. Mai rămâne doar ca locatarii să plătească montarea instalaţiilor în apartamente şi branşarea cu apă. În total de familie, ar reveni câte 700 de lei, costurile aferente branşamentelor. Primarul din Dângeni, Cătălin Rotundu, spune însă că alimentarea cu apă a blocurilor pare o poveste fără sfârşit. Mulţi locatari s-au răzgândit, nu mai vor apă.
„Am ajuns în situaţia în care, este dificil să-i organizăm într-o asociaţie de locatari. Este dificil să găsim înţelegere din partea lor că de fapt tot ceea ce înseamnă instalaţie interioară în bloc trebuie făcută pe banii lor. Nu se poate face pe banii Primăriei. Nu ne lasă legea. Acele apartamente sunt proprietate privată. Am convocat şedinţă vinerea trecută să găsim o soluţie. Şi se pare că nu găsim o soluţie să ne organizăm în asociaţie de locatari”, spune Cătălin Rotundu.
O parte a locatarilor sunt dispuşi să plătească aceşti bani, deşi nu dispun de venituri consistente. Alţii însă nu-şi mai doresc apă în casă, dintr-un motiv foarte simplu. Costurile instalării reţelelor de apartament le depăşesc venitul întregii familii.
”Eu, una, pe propria răspundere, îmi trag apă, că nu mai pot aşa. O vrut toţi la început, dar la suma care s-a estimat au dat mulţi înapoi. Sunt vecini care au pensie de 400 de lei, iar la salariaţi sunt care cu minimul pe economie întreţine toată familia. De unde dau ei 600-700 de lei. Cu ce mănâncă, cu ce plătesc cheltuielile”, spune Elisa Rotărescu.
În această situaţie este şi Elena Cuciureanu. Întreaga familie beneficiază de o pensie de doar 600 de lei. În aceste condiţii, cu reţeaua de apă potabilă în faţa blocului, locatarii continuă să bată 30 de kilometri pentru un pahar cu apă. (Sursa: ziarul Adevărul)
