Valentin Țicu, fundașul stânga de la Petrolul, a rămas doar cu 8 etape de suspendare după ce l-a accidentat pe Dragoș Iancu, mijlocașul lui Hermannstadt.
Căpitanul petrolist primise inițial 16 etape de stat pe tușă, dar a făcut recurs și pedeapsa i-a fost redusă la jumătate.
Cum cele 8 etape de suspendare au trecut deja, Țicu poate juca în următorul meci. Petrolul o întâlnește pe FC Botoșani vineri, de la ora 20:30, în etapa 17 din SuperLiga. Căpitanul echipei ar putea fi chiar titular, în ciuda pauzei de două luni.
Pe 24 septembrie, Țicu l-a accidentat horror pe Dragoș Iancu, în Petrolul - Hermannstadt 0-0. Căpitanul echipei din Ploiești a primit 16 etape de suspendare după fractura deschisă de peroneu pe care i-a provocat-o adversarului.
Cei de la Petrolul au anunțat imediat că vor face recurs, iar după două luni și două amânări ale verdictului a venit în cele din urmă decizia. După recurs, Țicu a primit 8 etape de suspendare, pe care le-a ispășit deja.
Revine pe teren la fix două luni din momentul în care îl accidenta pe Dragoș Iancu. Poate juca cu FC Botoșani, pe „Ilie Oană”.
''Mi se pare puțin cam dură suspendarea lui Vali. Mi-e greu să comentez prea mult, dar poate că a fost așa și pentru a se da un exemplu. Mă gândesc. Nu știu! Sper să fie și el OK, să treacă peste asta.''
Dragoș Iancu pentru GSP.ro, după decizia în cazul suspendării lui Țicu.
ACUM: „Vindecătorii” Botoșaniului pentru Parlamentul României în direct la Botoșăneanul TV – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Schimbare radicală a vremii anunțată de șefa ANM
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Doi tineri au fost reținuți de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
„Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului: Semnificațiile zilei de 14 noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean dispărut în Italia după ce s-a lovit la cap într-o benzinărie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024