Copiii dintr-un sat din judeţul Botoşani sunt nevoiţi să parcurgă zilnic pe jos câte zece kilometri până la şcoală, din cauza lipsei unui mijloc de transport. Cei 12 elevi din satul Balta Roşie sunt arondaţi la Şcoala cu clasele I-VIII din satul Prisăcani, scrie evz.ro.
Distanţa dintre localitatea lor şi cea în care se află şcoala trebuie parcursă pe jos. Satul din care provin copiii aparţine de oraşul Flămânzi, iar autorităţile locale cunosc problema. „
Într-adevăr, o problemă majoră este la Balta Roşie, unde există 27 de gospodării cu 12 copii care merg la şcoala la Prisăcani. Am primit un răspuns de la Inspectoratul Şcolar, în care ne spuneau dumnealor că suntem în evidenţa lor. Am aşteptat un anumit timp, dar după alegerile parlamentare am încercat şi prin parlamentarii noştri să sensibilizăm autorităţile centrale legate de acest caz", a declarat
primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeru.
Oficialii Inspectoratului Şcolar susţin că problema va fi soluţionată imediat ce Ministerul Educaţiei va face o nouă achiziţie de microbuze. „
Avem promisiuni. Atunci când se vor achiziţiona la nivel naţional vom primi microbuze şcolare”, a afirmat
inspectorul şcolar general Mihaela Huncă. Copiii care parcurg zilnic câte zece kilometri pe jos au între opt şi 13 ani.
CITEŞTE:
Microbuzele şcolare folosite şi la transportul sătenilor la Popăuţi-FOTOGALERIE