Locuințele de pe fostele terenuri ale armatei s-au plimbat de la Radu Mazăre, primul care a ajuns acolo în 2012 la Liviu Dragnea care a fost anul trecut. Ștafeta invizibilă a trecut mai apoi, simbolic, din mâinile celui mai mare PSD-ist către chinezii de la China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). Și da, ar fi putut fi un fel de China Town dacă ar fi rămas în picioare varianta celor 2.000 de locuințe. După o oră de discuții în patru, acestea au fost reduse la 500.
Primarul Ovidiu Portariuc a tot promis că va construi locuințe noi la Botoșani. Încă din campania electorală și mai apoi de-a lungul celor 3 ani și jumătate de mandat. Și încă insistă pe construcția acestor cartiere, ultima variantă fiind cea a locuințelor ANL construite lângă blocul ce ar urma să fie ridicat de chinezii de la China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). O delegație a acestei companii a ajuns la Botoșani și a discutat cu Ovidiu Portariuc.
”Există interes nu doar pentru zona municipiului Botoșani ci pentru întreaga zonă de Nord – Est, am înțeles că au avut vizite la Suceava, mâine vor continua la Iași, Piatra Neamț și alte localități din zona Moldovei și în funcție de concluziile acestei vizite, în perioada imediat următoare vom trece la fazele următoare”, a spus la final, destul de lapidar în declarații Ovidiu Portariuc.
Practic, spune primarul orașului se va merge pe modelul implementat de Olguța Vasilescu la Craiova prin care Primăria concesionează terenul necesar investiției către compania din China care vine și ridică locuințe ce ulterior ar putea fi vândute la prețul de 400 euro/mp.
S-a vizitat un platou de 10 hectare de pe Șoseaua Iașiului unde primarul cu arhitectul șef și directorul Direcției de Dezvoltare i-au condus de chinezi. Cu zâmbete largi pe chipuri, asiaticii s-au arătat chiar încântați de spațiul larg și i-au răspuns lui Ovidiu Portariuc, în contextul unei relații contractuale certe: ”We hope so!”.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024