„Trebuia să te duci de la un ministru PSD la unul PD-L pînă ce îţi dădeai seama că e greu de făcut naveta”, a declarat joi
Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean. El a făcut astfel referire la modul în care a funcţionat guvernarea dintre social-democraţi şi democrat-liberali timp de aproximativ nouă-zece luni de zile, arătînd că i-a fost greu să rezolve probleme importante ale judeţului. Pe de altă parte, nici după ce PD-L a rămas singur la guvernare lucrarile nu par să se fi schimbat fundamental în bine întrucît nu are puteri depline.
„Nu are învestitura Parlamentului”, a afirmat
şeful CJ, explicînd că actualul Executiv nu poate lua anumite hotărîri. Astfel, acesta a spus joi consilierilor judeţeni că nu are o certitudine privind alocarea de către Guvern a unor fonduri pentru plata salariilor la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ci doar promisiuni verbale. Tot ieri el a dat exemplul unui document „rătăcit” pe la Ministerul Transporturilor privitor la schimbarea catgeoriei unui drum, foarte necesar în accesarea fondurilor pentru construcţia vămii de la Rădăuţi Prut.