De aproximativ o oră și jumătate discuția în plenul municipal este axată pe chiria stabilită pentru Stadionul Municipal prin nota de fundamentare a lui Eugen Țurcanu care ajunsese la aproape 7.000 de lei pe oră, în timpul unui meci oficial.
A fost inițiat un proiect de hotărâre prin care s-a propus un tarif mai scăzut și care ar fi ajuns la 2.400 de lei pentru partide oficiale, respectiv 400 de lei pentru antrenamente. Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement a menționat că propunerea sa a stârnit o ”adevărată furtună într-un pahar cu apă” și că nu a făcut altceva decât să calculeze o chirie în care să fie reflectate și costurile pe care trebuie să le suporte direcția, de la utilități până la întreținerea suprafeței gazonate.
Au luat pe rând cuvântul mai mulți consilieri, cel mai vocal fiind Florin Ghiorghiță care a arătat importanța fotbalului la Botoșani și a propus o serie de amendamente care ar fi dus la costuri mai mici. Viceprimarul Cosmin Andrei a sugerat ca tariful să fie redus la jumătate. S-a trecut la vot, proiectul de hotărâre nu a întrunit voturile necesare, fiind respins de abțineri sau împotriviri.
Ultimul amendament, care a venit tot din partea lui Eugen Țurcanu a fost pentru un tarif de 400 lei/oră în cazul antrenamentelor și 2.400 de lei pe meci. De asemenea, în cazul terenurilor Victoria și Mecanex s-a propus o chirie de 150 de lei pe oră. Proiectul a fost votat, cu o singură împotrivire din partea lui Corneliu Furtună. (G.E.)
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile