Circumspectă, conducerea societății Locativa care administrează locuințele statului din municipiul reședință de județ a comandat o verificare a documentelor ce au stat la baza recalculării chiriilor la ANL-uri.
Exista suspiciunea ca unele declarații de venit să nu fie conforme cu realitatea, iar oamenii să fi completat în fals veniturile realizate.
Nu a fost deloc așa.
Florinel Gornea, director general SC Locativa SA: ”Din controalele pe care le-am făcut şi care încă nu au fost finalizate din mai multe motive, unele locuinţe au fost verificate privind persoanele care locuiesc acolo şi nu am găsit probleme. Veniturile sunt într-adevăr cele declarate şi, în consecinţă, am procedat corect la încheierea contractelor”.
Într-adevăr au existat câteva cazuri în care s-au produs mici erori urmare a unor interpretări greșite ale legii, însă nesemnificative. S-a intrat imediat în legalitate.
Șefii de la Locativa vor continua verificările în rândul chiriașilor ANL, mai ales în contextul în care anul viitor, se reia întreaga procedură, pentru că potrivit noilor reglementări legislative, contractele sunt annual reînnoite.
Întrebarea care persistă rămâne: Vor fi în continuare chirii de 4 sau 6 lei?
”Cât iese, atât aplicăm. Deci dacă la cei cu grad de handicap este zero, aşa şi la aceştia sunt 2 lei, 6 lei, 8 lei, 20 de lei, 159, 300, 530 de lei. Avem două chirii foarte mari, la O4, la apartamente cu patru camere. Au zero chirie 38 de chiriaşi care au o persoană din familie are grad de handicap. În acest caz nu contează cuantumul veniturilor”,
Florinel Gornea, director general SC Locativa SA
Locativa nu înregistrează restanțe la chiriile ANL, iar cei care nu plătesc sunt imediat evacuați. Contractele sunt încheiate din an în an și astfel nu există posibilitatea acumulării de datorii, nici la utilități, nici la chirii.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024