Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat, în perioada 6-9 noiembrie, mai multe acțiuni în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate”.
Peste 600 de persoane din Hlipiceni, Dragalina, Cobiceni, Iurești, Cernești, Satul Nou, Albești, Todiceni, Răuseni, Victoria, inclusiv din orașul Botoșani au fost consultate gratuit de medici specialiști în urologie, dermatologie, medicină internă, diabet zaharat, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, oncologie ORL, recuperare medical, oftalmologie, ortopedie, ginecologie, psihiatrie adulți și psihiatrie pediatrică.
Pe lângă aceste consultații, pacienții au beneficiat de investigații EKG, ecografie abdominală, cardiacă și de sân. Campania de „Prevenţie și depistare a cancerului de col uterin” a fost integrată, din nou, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. Astfel, mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolaou.
Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a concluzionat:
În cele patru zile ale campaniei ”Sănătate pentru sate”desfășurată în județul Botoșani, au trecut prin fața medicilor nu mai puțin de 600 de persoane, fapt care dovedește nevoia botoșănenilor de sprijin medical. Ne bucurăm că ni s-au alăturat foarte mulți medici specialiști în această campanie. Sunt medici veniți din diferite colțuri ale țării, din Brașov, Râmnicu Sărat, Pitești, și chiar din Botoșani. Sunt medici care s-au dedicat acestui gest nobil, gest făcut pentru acești oameni cu vârste înaintate, cu probleme grave de sănătate, care, datorita distanței mari față de orașele apropiate sau datorită singuratății, a faptului ca nu au pe nimeni care să îi sprijine, nu s-au mai întâlnit cu medicul de ani de zile. Am întâlnit mulți oameni singuri și neajutorați. Ar putea fi părinții noștri, bunicii noștri și de aceea ne-am dorit ca această săptămână să ne dedicăm întru totul lor. A fost o acțiune amplă la care au participat nu mai puțin de 35 de cadre medicale, din 14 domenii medicale, pe care nu le întâlnești laolaltă nici într-un spital foarte mare. Aceasta este o activitate care ne dă speranță, deoarece vedem că, unindu-ne forțele putem sprijini mai bine semenii noștri din mediul rural. Să iubim satul românesc, să-i iubim pe bunicii noștri, să-i iubim pe semenii noștri aflați în suferință!”
Patologiile depistate de medicii voluntari au fost foarte variate. O spun medicii care au consultat pacienții de-a lungul celor patru zile.
”Este o inițiativă de lăudat, care ar trebui să se repete cât mai des, pentru că sunt pacienți care au posibilități financiare reduse sau logistic le este destul de greu să se deplaseze în centre medicale din județ sau din țară. Am întâlnit patologii foarte variate, s-au prezentat pacienți cu afecțiuni ale umărului, genunchilor, coloanei vertebrale, gleznelor, acestea fiind cauzate de uzura organismului de-a lungul timpului, pacienții din această zonă fiind implicați în special muncile agricole”,
a precizat dr. Răzvan Țăranu, medic specialist ortoped.
Dr. Ioana Iftime, medic specialist in recuperare medicală, a adăugat:
”Este o mare mobilizare de forțe aici. Extraordinar mi se pare că de la o zi la alta au venit tot mai mulți oameni, vin și din împrejurimi, nu doar din comuna Hlipiceni, ceea ce înseamnă că era mare nevoie, că oamenii sunt dispuși să intre în cabinet, să își înfrunte frica și să vadă ce probleme pot să aibă și pe care le și pot rezolva. Este un circuit foarte bine pus la punct, din momentul în care intră și până când iese, pacientul trece prin mai multe specialități, își depistează problemele de sănătate, pleacă cu câteva soluții sau află pașii pe care trebuie să îi facă”.
”Cele mai multe cazuri de afecţiuni la copii au fost cele legate de pronunție și limbaj, nu aveau limbajul dezvsoltat corespunzător vârstei, precum și întârzieri sau dificultăți în activitatea școlară”, a declarat Alina Diaconescu, medic primar psihiatrie pediatrică.
”Incidența în România a cancerului de col uterin este foarte mare. Mortalitatea în cazul cancerului de col uterin este pe locul doi, după cancerul mamar. În țările dezvoltate, incidența cancerului de col uterin a scăzut foarte mult, numai prin depistarea precoce. În cadrul acestei acțiuni, mai multe femei au beneficiat gratuit și de testul Babeș-Papanicolau”, a precizat Ioana Alexandraoaie, medic primar obstetrică-ginecologie – Maternitatea Botoșani.
Acțiunile din cadrul campaniei ”Sănătate pentru sate” au fost sprijinite atât de preoții din comunitate, cât și de autoritățile locale.
”Investigațiile acestea sunt importante pentru comunitatea noastră, o comunitate îmbătrânită. Faptul că acești medici au venit voluntari în mijlocul comunității noastre nu poate decât să ne bucure, mai ales pentru că au venit să îi ajute pe cei aflați în suferințe și în necazuri.”,
a spus Pr. Andrei Coș, din Parohia Dragalina, județul Botoșani.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.
Până în prezent, în cadrul campaniei “Sănătate pentru sate”, au fost organizate 106 acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeş, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău. Astfel că, de această campanie au beneficiat peste 15.000 de persoane.
Anna Maria Rotaru, BT TV
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 24, 2024
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile