Este supranumit „chirurgul sufletelor” fiind unul dintre cei mai îndrăgiți preoți români căutat în fiecare an, pentru binecuvântare și îndrumare, de mii de credincioși de pretutindeni.
Arhimandritul Ciprian Grădinaru din cadrul Patriarhiei Române este născut pe meleaguri botoșănene, în comuna Hlipiceni. Iubitor de semeni, de-a lungul anilor a inițiat sumedenie de campanii umanitare pentru ajutorarea celor aflați în nevoie. Într-una dintre aceste campanii s-a reușit colectarea a șapte tone și jumătate de sânge.
Părintele Ciprian, cum îi spun credincioșii, a ajuns la Botoșani la evenimentul de inaugurare și sfințire a Clinicii Medicale „Sfântul Nicolae” care se află pe Șoseaua Iașului, în apropiere de sensul giratoriu de la Lebăda.
A luat parte la săvârșirea slujbei de sfințire oficiată de ÎnaltPreaSfințitul Teofan.
„Ziua de astăzi pentru municipiul și pentru județul Botoșani este o zi de binecuvântare pentru că însuși acest așezământ care va alina suferința multor oameni aflați în nevoi și aflați pe patul de suferință va fi pentru ei o binecuvântare și o mângâiere pentru alinarea durerilor. Dincolo de toate, prezența ÎnaltPreaSfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a preoților care au venit la acest frumos eveniment și a credincioșilor care în număr mare s-au adunat este dovada unei sensibilități”,
pr. Ciprian Grădinaru, arhimandrit în cadrul Patriarhiei Române
Biserica este cea mai implicată instituție din România în mersul firesc al comunității care are nevoie de cele mai multe ori de sprijin spiritual sau material.
Și este alături și de persoanele care pornesc inițiative private pentru a veni în ajutorul suferinzilor de orice fel, emoțional sau trupesc.
„Prezența Bisericii în societate, primele așezăminte de acest gen au fost făcute de Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei care a înființat spitalele în mănăstiri. De aici s-a inspirat și societatea civilă de a face aceste așezăminte sociale care sunt benefice pentru societate. Și citându-l pe ÎnaltPreaSfințitul, nivelul de trai și nivelul de modernizare al unei țări se reflectă în calitatea actului medical. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru această zi și considerăm că aceste așezământ va ridica calitatea actului medical pentru botoșăneni și ne dorim să fie un model și pentru alți binevoitori și investitori care vor face acest act de milostenie”,
pr. Ciprian Grădinaru, arhimandrit în cadrul Patriarhiei Române
Imediat după evenimentul din curtea Clinicii „Sfântul Nicolae”, părintele Ciprian a fost efectiv înconjurat de zeci de credincioși care i-au cerut binecuvântarea și au ținut ca măcar pentru o clipă să se afle în preajma lui.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile