„
Părerea mea este că, sindicaliştii care se implică în politică îşi uită de fapt menirea, eu nu vreau să comentez pe nimeni, dar nu este deontologic acest lucru, ori fac una, ori cealaltă, altfel te loveşti cu stîngul în dreptul”, susţine liderul Filialei BNS de la Botoşani.
Vasile Chiru care are o activitate sindicală de aproape două decenii susţine că a avut deja propuneri pentru locuri eligibile în Parlamentul României, propuneri pe care însă le-a refuzat şi a rămas dedicat sindicatului şi apărării drepturilor oamenilor simpli, a căror voce din păcate, chiar şi în actuala ţară democratică, rămîn neauzite. De ce nu mai ies oamenii în stradă în număr mare şi care sunt principalele nemulţumiri care persistă în rîndul angajaţilor de la nivelul Botoşaniului, dar şi cum se caracterizează ca sindicalist Vasile Chiru, aflaţi mîine în cadrul unui interviu amplu, realizat de publicaţia electronică Botoşăneanul.ro.