Merg la serviciu doar cind au chef, iar cheful nu le vine prea des. Este vorba despre parlamentarii de Botosani, care se prezinta la lucrarile Senatului si Camerei Deputatilor cu o frecventa demna de invatamint la distanta.
Cel putin asa reiese dintr-un studiu intocmit de Institutul de Politici Publice.
Potrivit centralizarilor efectuate de acesta in functie de voturile date la proiectele de legi, deputatii de Botosani vin la serviciu cam doua zile din trei.
Buhaianu, chiulangiul nr.1
Dintre deputati, cea mai proasta prezenta o are democrat-liberalul
Catalin Buhaianu. Conform amintitei statistici, acesta nu se prezinta nici macar la jumatate dintre lucrarile in plen ale Camerei Deputatilor.
48% este
prezenta pe care el o are la vot.
In top chiulangiilor acesta este urmat tot de un membru PD-L,
Radu Dragus, care are o
prezenta de 56%.
Nici seful liberalilor botosaneni nu se prea omoara cu prezenta la serviciu.
Liviu Cimpanu are un procent de participare la lucrari de
59%.
Social-democrata
Doina Dretcanu are doar un procent peste colegul de Parlament, adica
60%, in timp ce liberalul
Mihai Malaimare reuseste sa vina cam la doua treimi,
66%, dintre sedintele de plen ale Legislativului.
In aceste conditii PSD-istul
Costica Macaleti aproape ca incepe sa devina un performer. El are un procentaj de
70%.
Cel mai bine din acest punct de vedere sta insa PRM-istul
Stefan Baban. Cu un procent de
80% acesta pare venit insa de pe o alta lume, aceea a parlamentarilor care chiar se duc acolo unde i-au trimis alegatorii.
Theodorescu, omul invizibil
Cel mai chiulangiu parlamentar de Botosani il gasim insa la Senat. Daca multiplele calitati de istoric si om de cultura nu ii pot fi contestate, in schimb despre
Razvan Theodorescu se poate spune ca se ocupa de orice altceva numai de treburile de parlamentar nu.
Acesta a participat doar la
37% dintre sedintele de plen ale Camerei Superioare.
La popul opus il regasim pe conservatorul
Gavrila Vasilescu. De voie sau de nevoie, in calitate de secretar al Biroului Permament, acesta a luat parte la
82% dintre sedintele de plen.
Daca nu se prea inghesuie cu mersul la serviciu, unii parlamentari au si uitat ca au fost alesi de botosaneni. Deputatul Mihai Malaimare si senatorul Razvan Theodorescu nu au calcat prin Botosani in acest an. Cu domiciliul in Bucuresti, acestia si-au inchis cabinetele din Botosani. Ca atare, de vreun an nu au mai tinut nici o audienta in circumscriptie, singura legatura aflata la dispozitia celor care i-au votat fiind posta electronica.
Chiul platit cu sute de milioane
20.000 de lei, adica 200 de milioane de lei vechi, cam atit
ne costa un parlamentar intr-o luna de zile.
In primul rind fiecare senator sau deputat primeste o
indemnizatie asimilata salariului.
In functie de postul ocupat de demnitar intr- una din cele doua camere, nivelul brut al acesteia variaza de la circa
5.000 de lei la
7.000 de lei.
Apoi, parlamentarii primesc o suma forfetara ca sprijin pentru activitatea din circumscriptie. Aceasta este egala cu o indemnizatie si jumatate bruta, ceea ce insemna alti
7.500 - 10.500 de lei pe luna.
Pe linga faptul ca de aceste sume beneficiaza inclusiv parlamentari care au cam uitat drumul Botosaniului, precum Razvan Theodorescu sau Mihai Malaimare, care nici macar nu mai au cabinete la Botosani, dar totusi li se aloca bani pentru functionarea acestora, in plus senatorii si deputatii trebuie sa justifice cu acte doar o parte dintre cheltuieli. Altele se deconteaza pe baza unei simple declaratii pe propria raspundere date de demnitar.
Dar asta nu e tot.
Parlamentarilor li se deconteaza si cazarea la Bucuresti. Celor care locuiesc in hotelurile puse la dispozitie de Legislativ li se deconteaza peste 200 de lei pe zi, iar celor care stau in alte spatii aproximativ o treime din aceasta suma. Astfel se ajunge sa se cheltuie intr- o luna, numai cu
cazarea, intre 2.000 si peste 6.000 de lei.
In plus, parlamentarii mai primesc si tot felul de diurne: pentru deplasarea la Bucuresti, de deplasare in interiorul circumscriptiei, dar in alte localitati decit cele in care isi au domiciliul sau diune pentru deplasarea in tara atunci cind sint trimisi de conducerile celor doua camere.
In fine, parlamentarii beneficiaza de masini, telefonie si internet oferite gratuit de stat.
Stefan BABAN
80,14% prezenta la vot (loc 61 din 325)
163 luari de cuvint (loc 34 din 331)
38 initiative legislative (loc 52 din 331)
Catalin BUHAIANU
48,36% prezenta la vot (loc 246 din 325)
7 luari de cuvind in plen (274 din 331)
18 initiative legislative (152 din 331)
Liviu CIMPANU
59,03% prezenta la vot (187 din 325)
36 luari de cuvint (146 din 331)
27 initiative (93 din 331)
Radu DRAGUS
55,71% prezenta la vot (210 din 325)
18 luari de cuvint (209 din 331)
17 initiative (163 din 331)
Doina DRETCANU
60,12% prezenta la vot (184 din 325)
45 luari de cuvint (119 din 331)
16 initiative (177 din 331)
Costica MACALETI
69,62% prezenta la vot (116 din 325)
57 luari de cuvint (102 din 331)
13 initiative (207 din 331)
Mihai MALAIMARE
65,58% prezenta la vot (141 din 325)
38 luari de cuvint (139 din 331)
22 initiative (118 din 331)
……………………………………………………………….
Mihai TIBULEAC
85,18% prezenta la vot (7 din 134)
116 luari de cuvint (42 din 137)
21 initiative (44 din 137)
Razvan THEODORESCU
36,73% prezenta (104 din 134)
82 luari de cuvint (56 din 137)
14 initiative (69 din 137)
Gavrila VASILESCU
81,88% prezenta (11 din 134)
498 luari de cuvint (7 din 137)
45 initiative (14 din 137)
Deputatii cu cele mai mari valori la diurne incasate in 2006
1.Ioan Oltean (PD) 13.829
2.Constantin Faina (PC) 13.435
3.Obuf Catalin Ovidiu Buhaianu (PD) 13.286
4.Ion Călin (PSD) 12.937
5.Costică Macaleti (PSD) 12.937
6.Ioan Stan (PSD) 12.937
7.Renică Diaconescu (PNL) 12.836
8.Ion Dumitru (PSD) 12.836
9.Ioan Munteanu (PSD) 12.836
10.Monalisa Galeteanu (PSD) 12.783
Investigatie realizata in august 2008