Pustiu la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Botoşani” (ADI Aqua) convocată pentru data de 12 octombrie 2012 cu începere de la ora 10:00. Doar aproximativ 15 membri din totalul celor aproape 70 au răspuns pozitiv convocării motiv pentru care întâlnirea s-a amânat pentru luni, 15 octombrie de la aceeaşi oră.
Au fost prezenţi la şedinţa de vineri primari sau reprezentanţi ai administraţiilor publice locale din Botoşani, Săveni, Cordăreni, Răchiţi, Mitoc, Drăguşeni, Mihai Eminescu, Havârna, Milleanca sau Vlădeni, vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, directorul asociaţiei Vasile Hălăşanu însă nici un reprezentant din cadrul Nova Apaserv. În consecinţă nefiind asigurat cvorumul necesar pentru susţinerea întâlnirii s-a decis o nouă convocare pentru săptămâna viitoare.
Principalul punct pe ordinea de zi a fost privitor la acordarea avizului conform regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii Nova Apaserv pentru noua organigramă şi a statului de funcţii a operatorului de servicii, aprobarea fiind ulterior acordată de noul Consiliu de Administraţie al unităţii. „
Probabil că primarii au participat la şedinţa de ieri (n.r. joi, 11 octombrie) şi nu au putut veni două zile la rând la Botoşani”, a fost una dintre concluziile trase de
Vasile Hălăşanu, directorul ADI Aqua cu privire la chiulul masiv de la întâlnire.
Chiar şi în aceste condiţii, cei prezenţi au purtat o serie de discuţii timp de aproximativ 30 de minute interval în care s-au pus pe tapet o serie de probleme cu care se confruntă unităţile administrativ teritoriale. „
Avem aducţiunea cu apă, Răchiţi – Cişmea – Roşiori pe care de câţiva ani de zile ne rugăm ca să ne preia, instalaţia este nouă, îndeplineşte condiţiile, dar cum se poate aşa, vine Curtea de Conturi şi ne impune nouă să plătim pentru că noi facem cheltuielile iar Nova Apaserv încasează banii la contor de la consumator”, a afirmat
Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi, nemulţumit de faptul că, în ciuda investiţiilor făcute, Nova Apaserv nu a preluat instalaţia din localitatea limitrofă oraşului, aceeaşi problemă fiind înregistrată de altfel şi în cazul comunei Mihai Eminescu, ambele cazuri urmând a fi analizate până la următoarea şedinţă.
O altă intervenţie a venit din partea primarului de Vlădeni care a criticat modul în care este structurată organigrama din cadrul furnizorului judeţean de apă. „
Mie iar nu mi se pare normal ca la un serviciu economic să fie 33 de persoane, iar la compartimentul de producţie 30, nu ştiu ce fac ei acolo, mi se pare exagerat. Şi s-a gândit ideea că vrem să încasăm bine, la facturare avem 30 de persoane la fel ca la producţie, mi se pare iarăşi o neconcordanţă”, a spus şi
Voicu Murariu, primarul din Vlădeni. El a mai sugerat că ar trebui să fie suplimentat numărul muncitorilor care intervin la avarii şi lucrează în teren în detrimentul celor de la birouri. O altă nemulţumire a fost privitoare la cheltuielile cu societatea care se ocupă de distribuirea facturilor o variantă mai economică fiind o eventuală înţelegere contractuală cu Poşta Română.
CITEŞTE:
EXCLUSIV : CA-ul de la Apă decapitat în masă