Reprezentanţii Primăriei municipiului Botoşani au publicat pe pagina electronică a instituţiei un anunţ prin care invită agenţii economici de pe plan local să depună oferte pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Plan urbanistic zonal şi regulament local de urbanism aferent – extindere cimitir municipal Eternitatea”.
Adjudecarea se face prin cumpărare directă iar operatorii economici sunt invitaţi să depună oferte până pe data de 22 august 2013 inclusiv urmând ca întreaga documentaţie, respectiv caietul de sarcini şi alte informaţii să fie obţinute la sediul Primăriei.
Municipalitatea a reuşit să obţină de la Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducere în Zootehnie (ANARZ) o suprafaţă de teren necesară pentru extinderea cimitirului Eternitatea dat fiind faptul că locurile de veci la Botoşani deja au devenit un lux.
CLICK şi vezi
AICI oferta
CITEŞTE:
O mulțime de botoșăneni riscă să își piardă mormintele dintr-un motiv... murdar