Anunțul a fost transmis pe una dintre paginile de socializare de către reprezentanții unității de detenție din Botoșani.
„În data de 9 octombrie 2024, alți cinci deținuți au luat parte la Proiectul Good lives- Umanizarea vieții de detenție prin experiențe pozitive și au servit masa la Restaurantul ”Belvedere” din municipiul Botoșani, experimentând astfel normalitatea vieții din libertate și exersând atitudini și comportamente, în acord cu așteptările societății.
Atunci când facem „lucruri normale”, se creează sentimentul de încredere, ceea ce le permite deținuților să se simtă și să fie responsabili, pentru ca mai apoi să poată privi spre viitor (”m-a făcut să mă gândesc să nu mai recidivez”).
Important de precizat este că unul dintre cei cinci deținuți a fost instituționalizat în sistemul de protecție a copilului, iar după dezinstituționalizare a locuit în stradă și niciodată nu a servit masa într-un restaurant.
Acest proiect a mai fost implementat și în alte comunități din țară precum Arad, Baia Mare, Craiova, Timișoara și Ploiești, având o deschidere deosebită și un impact pozitiv asupra tuturor celor implicați.”
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile