O personalitate din Botoșani se află pe lista celor cinci mari invenții din România.
De-a lungul timpului, românii au avut o contribuţie importantă în domeniul inventicii. Conaţionalii noştri au realizat mai multe invenţii ce au schimbat practic lumea. În cele ce urmează vă vom prezenta cinci dintre cele mai importante invenţii realizate de către români.
1. Stiloul. La data de 25 mai 1827, Petrache Poenaru, originar din judeţul Vâlcea, a brevetat primul stilou modern, cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Astfel, românul a reuşit să aibă o contribuţie extrem de importantă în ceea ce priveşte obiectele de scris. Stiloul a devenit ulterior extrem de folosit de scriitori, precum şi de elevi la şcoală. Petrache Poenaru mai este cunoscut şi pentru faptul că a fost primul român ce a călătorit cu trenul. La data de 27 octombrie 1831, el s-a deplasat cu trenul ce făcea legătura între Liverpool şi Manchester.
2. Avionul cu reacţie. În anul 1910, Henri Coandă, originar din Bucureşti, a inventat avionul cu reacţie, care avea să fie prezentat în cadrul Salonului internaţional aeronautic de la Paris din cadrul aceluiaşi an. Printre cei ce l-au sprijinit pe Henri Coandă s-a numărat şi cunoscutul Gustave Eiffel, cel care a rămas cunoscut pentru construirea Turnului Eiffel. Românul a avut şi multe alte invenţii, printre care putem enumera aerodina lenticulară, tunul fără recul sau instalaţia de desalinizare a apei marine.
3. Scaunul ejectabil. În anul 1930, Anastase Dragomir a brevetat primul model de scaun ejectabil sub numele de „Nou sistem de montare a paraşutelor la aparate de locomoţie aeriană”. Dragomir a realizat acest scaun împreună cu un alt român, Tănase Dobrescu. Aceştia au reuşit să construiască un scaun ejectabil cu două paraşute ce putea fi folosit de către piloţi în caz de urgenţă. Acest scaun este practic strămoşul scaunelor ejectabile moderne din zilele noastre.
4. Vaccinul antiholeric. Ion Cantacuzino, originar din Bucureşti, a inventat vaccinul antiholeric. „Metoda Cantacuzino” sau metoda de vaccinare antiholerică mai este folosită şi în prezent în ţări în care holera îşi face apariţia. Datorită acestui vaccin, în anul 1913, în România a fost distrus orice focar de holeră. Ion Cantacuzino are un merit important pentru faptul că în anul 1926, în România a fost introdus vaccinul BCG. Astfel, ţara noastră a devenit primul stat după Franţa, ce îi vaccina pe nou – născuţi împotriva tuberculozei.
5. Diorama. În anul 1907, Grigore Antipa, orginar din Botoşani, a inventant diorama, respectiv o reprezentare spaţială a unui peisaj, folosită în muzee drept cadru de expunere a unor animale împăiate, manechine etc., pentru a înfăţişa un ecosistem. În anul 1906, acesta a renovat, în totalitate, Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, muzeu ce îi poartă numele în prezent. Grigore Antipa a realizat şi multe alte descoperiri în domeniul hidrobiologiei.
(Adevărul)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024