Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia unde au avut loc cele două explozii soldate cu moartea a cinci oameni şi cu rănirea a peste 50, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
De asemenea, Parchetul General a pus sechestru pe case și conturi bancare ale celor doi acționari ai firmei, precum și asupra a zeci de imobile ale societății comerciale.
Anunțul a fost făcut de către avocatul acestora, care a spus că a atacat deja decizia magistraților.
Miercuri, procurorul de caz a emis o ordonanță prin care sunt instituite măsuri asigurătorii, apreciind că „este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare”.
Ordonanța scoate la iveală ceea ce Botoșăneanul a făcut public la scurt timp după exploziile produse și anume că SC Flagas SRL are ramificații însemnate și la Botoșani, județ unde funcționează singurul sediu secundar din țară al companiei, în rest fiind vorba de puncte de lucru.
Astfel, în cazul SC Flagas SRL s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.
În cazul unuia dintre patroni s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil din București și asupra a 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și în cazul bunurilor celuilalt patron - sechestru pe 7 imobile situate în București și a 8 conturi bancare.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024