E.ON Moldova Distribuţie anunţă că a restabilit alimentarea cu energie electrică în majoritatea zonelor afectate de condiţiile meteo. Totuşi, 12 localităţi din judeţele Botoşani, Vaslui şi Iaşi sunt în continuare nealimentate cu energie electrică. Reprezentanţii companiei susţin că au intervenit pe parcursul întregii perioade în zone unde a fost posibil accesul, dar că în ciuda eforturilor depuse sunt situaţii în care nu au reuşit să intervină din cauza drumurilor înzăpezite.
Astfel, luni seară cinci localităţi din judeţ,
Mitoc, Horia, Crasnaleuca, Coţuşca şi
Poiana nu dispuneau de electricitate. În toată Moldova, la ora 19:00 erau afectate total sau parţial 6 linii aeriene de medie tensiune, iar aproximativ 60 de posturi de transformare din 12 localităţi nu erau alimentate cu energie electrică. „
Echipele E.ON Moldova Distribuţie acţionează în continuare pentru remedierea acestor avarii, precum şi pentru rezolvarea deranjamentelor individuale şi colective. Este posibil ca până la eliberarea căilor de acces către localităţile afectate de viscol, unele intervenţii să se facă cu întârziere”, se arată într-un comunicat trimis de
E.ON Moldova.
În acesta se menţionează şi că rafalele puternice de vânt au determinat ruperea unor conductoare şi distrugerea elementelor de izolaţie şi de susţinere a unor linii electrice aeriene. Totodată, au fost rupţi şi mulţi copaci din vecinătatea liniilor de electricitate, iar în cădere au afectat şi sistemul de distribuţie a energiei electrice.
CITEŞTE ŞI:
10 localităţi botoşănene fără curent electric
Continuă bătaia de joc : 4 drumuri blocate în România, toate din Botoşani