Botoșănenii care locuiesc în zona Armoniei au avut parte de o săptămână de coșmar din cauza unui mort. Situația s-a calmat între timp, nu pentru că s-ar fi intervenit legal în mod neapărat, ci pentru că a fost înhumat decedatul.
O femeie din comunitatea romă a trecut la cele veșnice, iar priveghiul a durat de pe 25 până pe 30 septembrie 2022. În urmă cu câțiva ani, la aceeași vilă au putut fi observate aceleași scene la decesul soțului din respectiva familie.
Lăutari invitați să cânte noaptea, grătare sub cerul liber, adunare masivă de oameni și multă gălăgie. Obiceiurile din comunitate par să se desfășoare preponderent pe perioada nopții, când în general botoșănenii care muncesc se mai și odihnesc.
Sătui de atâtea nopți de nesomn, cetățenii din zonă au sunat seară de seară la 112 și au reclamat faptul că nu se pot odihni din cauza gălăgiei. Au fost solicitați și polițiștii și jandarmii, echipajele de ordine fiind de altfel prezente pe strada Armoniei.
Deși cumva familia în doliu a obținut autorizații pentru desfășurarea de la priveghi, polițiștii susțin că programul a continuat și după orele prevăzute în autorizația de organizare.
„Din cauza acestui fapt, mai mulți cetățeni au fost deranjați de zgomot și au sesizat fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice prin apel 112. Polițiștii care au intervenit, ca urmare a apelurilor, au aplicat, în perioada 26-29 septembrie, 7 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei. Împreună cu jandarmii, zona a fost monitorizată în toată perioada desfășurării evenimentului, nefiind înregistrate evenimente deosebite”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Și echipajele de jandarmi au aplicat sancțiuni.
„În urma unui apel telefonic care sesiza tulburarea ordinii și liniștii publice în zonă, jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.700 de lei pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, adresare de injurii, provocare de scandal, precum și pentru încălcarea prevederilor Legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic”,
Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ Botoșani
În total amenzile s-au ridicat la suma de 6.700 de lei și au fost plătite de familia care ar sta bine financiar întrucât copiii celor doi decedați ar lucra în străinătate.
Neoficial, atât polițiștii cât și jandarmii susțin că în astfel de situații sunt limitați din punctul de vedere al intervențiilor, deoarece legislația specifică nu pedepsește astfel de manifestări specifice unei comunități etnice.
Iar modul de desfășurare al unui priveghi de acest gen este încadrat la limita dintre contravenție și infracțiune. Polițiștii ar fi intervenit după ora 22:00 pentru oprirea muzicii din boxe, însă participanții ar fi continuat în interiorul casei cântările din voce sau instrumente.
Mai mult, erau pregătiți pentru achitarea amenzilor, oricare ar fi fost cuantumul.
La primul priveghi, de la aceeași adresă, din urmă cu câțiva ani, comunitatea ar fi blocat inclusiv strada astfel că a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ”blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic”.
Doar că persoanele răspunzătoare ar fi fost achitate de judecători, după trimiterea în judecată.
Șefii structurilor de ordine și liniște publică susțin că situația este una generalizată la nivel național și că este necesar un act normativ sau o prevedere în Codul Penal care să prevadă clar unde pot fi încadrate astfel de manifestații dar, mai ales, cum se poate interveni pentru stoparea lor și restabilirea ordinii și liniștii publice.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024