Deși „Ziua Oii” urma să aibă loc la Botoșani, între timp planurile s-au schimbat.
Directorul Direcției Agricole Botoșani a menționat că ar fi vrut ca acest eveniment să se organizeze la Botoșani, însă într-un final decizia a venit de la nivel central.
S-a luat decizia ca evenimentul să se desfășoare la Iași în perioada 23-24 ianuarie 2018 urmând ca toți cei implicați să ne mobilizăm pentru a realiza acest eveniment de Ziua Marii Uniri. Din discuțiile avute în luna decembrie Iașiul și Botoșaniul vor lua parte la această activitate, însă e posibil să vină și cei de la Suceava”,
Cristian Delibaș, director DAJ
La acest eveniment vor avea loc mai multe acțiuni de promovare a consumului cărnii de oaie.
În Botoșani sunt 2.000 de crescători de ovine fiind în total un efectiv de peste 250.000 de capete de animale.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024