Dincolo de declaraţii, acuze, reproşuri şi alte chestiuni de acest gen, ruperea de la judeţ a Uniunii Social Liberale, anunţată luni de preşedintele PNL Botoşani şi întărită miercuri prin demisia lui Viorel Iliuţă din funcţia de viceprimar, a avut la bază, cel puţin teoretic, un proiect de hotărâre. Botoşăneanul vă prezintă astăzi pe larg respectivul proiect, cu care social-democraţii nu au fost de acord, dar pe care l-au votat liberalii, democrat-liberalii, precumşi câte un reprezentant de la PNŢCD, PER şi PP-DD.
Proiectul de hotărâre de CJ viza alocarea a exact 669.000 de lei Memorialului Ipoteşti pentru desfăşurarea a cinci proiecte culturale noi incluse în Programul cultural pe 2013.
1.De la Ipoteşti la Botoşani. Itinerar muzeal – 190.000 de lei
Proiectul îşi propune aducerea a nici mai mult, nici mai puţin de 19.000 de elevi din toate cele 76 de comune ale judeţului la
Memorialul Ipoteşti. Din fiecare localitate ar urma să plece câte cinci curse, pentru fiecare dintre acestea achitându-se 500 de lei. Elevii ar urma să meargă la
Memorialul Ipoteşti, la Muzeul Apei din Cătămărăşti Deal şi la Muzezul Judeţean.
„Memorialul Ipoteşti, ca şi celelalte muzee din ţară, se confruntă cu scăderea numărului de vizitatori. Pe de altă parte, elevii din comunele judeţului pot ajunge cu dificultate în satul Ipoteşti, pentru a vedea ceea ce reţeaua noastră muzeală poate oferi vizitatorilor. Implementat, un asemenea proiect ar rezolva ambele neajunsuri”, arată
Maria Casian, de la Memorialul Ipoteşti, în justificarea iniţierii proiectului.
2.Pe urmele personalităţilor culturale, istorice din judeţul Neamţ – 228.000 lei
Acest proiect se adresează tot exclusiv mediului rural botoşănean, numai că nu elevilor, ci, potrivit notei de fundamentare, vizaţi sunt
„cetăţeni din mediul rural, locuitori ai comunelor din judeţul Botoşani”. Din fiecare comună ar urma să se deplaseze în Neamţ câte aproximativ o sută de persoane desemnate prin colaborare cu primăriile.
„Educaţie turistică, culturală, vizitarea obiectivelor turistice din judeţele Botoşani şi Neamţ”, reprezintă motivul desfăşurării proiectului.
3.Noi orizonturi culturale deschise către elevii botoşăneni – 150.000 lei
Prin acest proiect 15.000 de elevi din municipiul Botoşani vor beneficia până la sfârşitul anului de o deplasare la patru puncte de atracţie din judeţ:
Memorialul Ipoteşti, Muzeul Ştefan Luchian „Ştefăneşti”, Barajul Stânca-Costeşti şi Muzeul de Arheologie Săveni. 300 de curse de autocar ar urma să fie puse gratuit la dispoziţie elevilor.
„Participarea la viaţa culturală botoşăneană” şi
„odihnă activă şi destindere prin impact cultural”, sunt două dintre obiectivele proiectului.
4.Revista Fermierului Botoşănean – 72.000 lei
După cum îi spune şi numele, este o publicaţie trimestrială adresată oamenilor de la sate care începând cu Târgul Agro-Zoo din toamna anului precedent a fost editată de Camera Agricolă Judeţeană (CAJ), care potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani nu mai poate fi scoasă de CAJ deoarece instituţia se află în reorganizare şi nu mai are un statut juridic foarte clar. Oricum, specialiştii CAJ ar urma să predea celor de la
Memorialul Ipoteşti articolele ce trebuie publicitate, rolul Centrului de Studii Mihai Eminescu fiind acela de a asigura sumele necesare pentru editare şi distribuţie. 50.000 de exemplare ar urma să se tipărescă în fiecare trimestru, revista devenind astfel publicaţia cu cel mai mare tiraj din Botoşani.
„Includerea Memorialului Ipoteşti ca partener editorial în editarea revistei va asigura un spaţiu publicitar distinct pentru Memorialul Ipoteşti, astfel încât cititorii existenţi şi cei potenţiali se vor familiariza cu specificul cultural al instituţiei, putând deveni potenţiali vizitatori ai acesteia”, este justificarea prezentată de
Liviu Rădăşanu, director adjunct Memorialul Ipoteşti.
5.Revista Hyperion – 29.000 de lei
Este de fapt singurul proiect cultural care nu reprezintă o noutate. Printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean din 2009, revista culturală apare prin
Memorialul Ipoteşti, introducerea între celelalte proiecte menţionate fiind motivată de faptul că spre sfârşitul lunii iunie Centrul de Studii a informat reprezentanţii revistei că nu mai are fonduri pentru editarea acesteia, sumele necesare fiind acum incluse între cei 669.000 de lei menţionaţi.
Mai mult sau mai puţin voalat,
consilierii judeţeni PSD Botoşani au refuzat să voteze proiectele menţionate susţinând că
preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, şi-ar face campanie mascată. La rândul său, acesta a justificat repartizarea amintitei sume prin faptul că atât elevii, cât şi adulţii din mediul rural au puţine posibilităţi de a vizita Memorialul Ipoteşti şi celelalte obiective muzeale din judeţ.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu dezlănţuit : Nu votăm că nu-i voie, na, că-i luăm din Botoşani şi din Dorohoi – VIDEO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Dolineaschi replică de la distanţă şi-i dă un fel de ultimatum lui Ţurcanu