Bărbatul zis „Polonic” a ajuns la spital după ce și-a tăiat cu o lamă organul genital, la câteva ore distanţă după ce a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
Individul a fost arestat preventiv la mijlocul lunii trecute pentru că a violat o adolescentă în vârstă de 15 ani. In cursul zilei de 13 martie 2018, Petrică Mândrilă zis „Polonic”, de 35 de ani, din orașul Broșteni, a fost transferat din Arestul IPJ Suceava în Penitenciarul Botoșani. El a fost introdus în închisoarea din judeţul vecin pe la ora 15.00, iar pe la ora 19.20, individul a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani după ce și-a provocat o tăietură cu o lamă în zona genitală.
Conducerea Penitenciarului Botoșani a început o anchetă pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.
„Ca și măsuri, la nivel de unitate, personalul medical a acordat măsurile de îngrijire, ulterior fiind solicitat sprijinul serviciului medical de urgenţă, deţinutul fiind transferat la UPU Botoșani. La data depunerii în Penitenciar, au fost derulate procedurile prevăzute de încarcerare, ulterior persoana a devenit ușor agitată pe fondul unor nemulţumiri de ordin personal cu privire la fapta acestuia”, a declarat Anna – Maria Rotariu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Poliţiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoșani au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În urmă cu o lună de zile, Geanina B., de 15 ani, din orașul Broșteni, a depus o plângere la Poliţia orașului Broșteni cu privire la faptul că în cursul zilei de 11 februarie a.c., a fost violată de un tânăr pe care îl știe sub numele de „Polonic”. În urma investigaţiilor făcute de poliţiști a reieșit că la data de 11 februarie 2018, în intervalul orar 16.30 – 19.00, adolescenta a fost ademenită într-un apartament din orașul Broșteni, unde a fost constrânsă de către Petrică Mândrilă să întreţină relaţii sexuale cu el. După consumarea actului sexual și în seara zilei de 14 februarie 2018, minora a fost ameninţată cu acte de violenţă dacă va reclama la Poliţie cele petrecute.
In urma probelor administrate de oamenii legii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a confirmat continuarea urmăririi penale faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal și ameninţare. Petrică Mândrilă a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate de către poliţiștii Serviciului Investigaţii Criminale și ai Poliţiei orașului Broșteni pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei și a întregii activităţi infracţionale a persoanei reţinute.
Piromanul Petrică Mândrilă are la activ o condamnare de șapte ani de închisoare pentru că a incendiat o vilă și o pensiune din apropierea municipiului Suceava și alta de cinci ani și patru luni pentru incendierea unui bloc din Broșteni.
La sfârșitul lunii iulie a anului 2008, Petrică Mândrilă a dat foc în mai puţin de 24 de ore pensiunii „La Dolce Vita” din municipiul Suceava și unei vile din comuna Scheia ce îi aparţinea omului de afaceri Gheorghe Berbece. Pentru incendierea celor două imobile, Petrică Mîndrilă a primit șapte ani de închisoare cu executare, însă decizia nu a fost definitivă.
In luna noiembrie 2014, acesta s-a ales cu o nouă pedeapsă de cinci ani și patru luni de detenţie, tot cu executare, pentru că a dat foc la un bloc de locuinţe din orașul Broșteni.
Petrică Mândrilă a devenit cunoscut opiniei publice din Suceava în vara anului 2008. În noaptea de 27 spre 28 iulie 2008, din ordinul patronului pensiunii „Casa de Piatră” din Suceava, Ioan Popovici, Mândrilă a intrat în curtea familiei Berbece, care era proprietară a pensiunii „Dolce Vita”, aflată în directă concurenţă cu stabilimentul lui Popovici.
Piromanul din Broșteni a dat foc la mai multe obiecte din interiorul casei familiei Berbece, nu înainte de a fura din locuinţă un ceas și două telefoane mobile. Cum incendiul nu a produs pagube foarte mari, Ioan Popovici l-a pus pe Mândrilă să incendieze pensiunea Dolce Vita. Astfel, în noaptea de 28 spre 29 iulie 2008, individul a pătruns prin efracţie la etajul clădirii, unde a împrăștiat substanţe inflamabile, cărora le-a dat foc. Pensiunea a ars în întregime, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 700.000 de euro.
Deși i s-a promis un apartament în Broșteni, precum și o sumă consistentă de bani, „Polonic” a încasat de la Ioan Popovici 3.000 de euro și circa 8.500 de lei. Mândrilă a fost prins de către poliţiști, fiind ulterior condamnat la șapte ani de închisoare pentru distrugere calificată și furt.
În noaptea de 22 spre 23 martie 2014, pe la ora 01.30, Petrică Mândrilă a dat foc unui cauciuc pe care l-a aruncat lângă un bloc din orașul Broșteni. Flăcările au cuprins rapid izolaţia exterioară a imobilului, extinzându-se la toată clădirea. Aproape 50 de persoane se aflau în interiorul blocului în momentul izbucnirii incendiului.
Pompierii au stins focul în jurul orei 05.30, stabilind că focul a fost pus intenţionat. Au ars circa 300 de metri pătraţi din acoperișul blocului, izolaţia exterioară a imobilului, mai multe garaje și o magazie, prejudiciul fiind estimat la 250.000 de lei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pentru incendierea blocului din Broșteni, „Polonic” a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare.
Petrică Mândrilă face parte dintr-o familie în care problemele s-au transmis din tată în fiul. Fratele său a fost condamnat în urmă cu doi ani de zile la 25 de ani de închisoare după ce a înjunghiat patru femei în Timișoara, una dintre ele pierzându-și viaţa. Acesta a mai petrecut zece ani și șase luni după gratii pentru o tentativă de omor și o tentativă de viol. Tatăl fraţilor Mândrilă, care este mort de ceva ani, a făcut și el pușcărie în tinereţe, tot pentru omor.
Petrică Mândrilă era liber din luna octombrie a anului 2017, fiind beneficiar al Legii privind recursul compensatoriu. (Sursa: Obiectiv de Suceava)
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024