Bărbatul tăiat în două de tren în Broscăuţi a fost identificat de anchetatori, potrivit Opinia de Dorohoi.
El se numeste Ionut Luca si avea 28 de ani. Din câte se pare a recurs la acest gest după o ceartă cu consoarta. Din declaraţiile rudelor rezultă că acesta a consumat joi toată ziua băuturi alcoolice iar pe la prânz a tăiat în gospodărie un porc. După amiază a dispărut de acasă spunând că merge la femeia cu care trăia. În jurul orelor 17.00, la doi paşi de Halta Broscăuţi, chiar la intrare pe un pod feroviar acesta a fost sfârtecat de trenul Iaşi – Dorohoi. Potrivit martorilor şi a declaraţiilor mecanicului, bărbatul a aşteptat acolo trenul cu gândul sinuciderii. „Eram în frânare pentru că trebuia să opresc în haltă. L-am văzut cum s-a ghemuit cu spatele spre tren, cu mâinile la urechi direct pe una dintre şine. Nu am mai putut cum să-l evit. Un asemenea tren nu poţi să-l opreşti pe un metru”, a declarat marcat mecanicul trenului.
Etilotestul a arătat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice. Poliţia continuă cercetările.
CITEȘTE: HORROR pe calea ferată, botoșănean sfârtecat de tren: Bucăți din trup au rămas blocate printre roţi
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Județul Botoșani, sub COD GALBEN de vânt: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
ANUNŢ Direcţia Servicii Publice: Licitaţie publică pentru ocuparea locurilor disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile