O listă cu 27 de nume a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani de primarul Ovidiu Portariuc. Persoane care lucrează direct cu edilul șef sau altele cu funcții de conducere din cadrul Primăriei și care ar urma să fie verificate de organele de cercetare penală.
Imediat după ce a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, Primăria a fost cuprinsă de un zumzet general cu privire la cerința lui Ovidiu Portariuc. Unele voci i-au contestat calitatea prin care cere astfel de verificări. Altele s-au întrebat cum va folosi primarul aceste informații, atunci când dacă le va avea.
Cert este că din multitudinea de persoane care vor fi verificate dacă sunt ”curate” din punct de vedere al corupției, au fost ănlăturați directorii structurilor aflate în subordinea Consiliului Local.
”Știți foarte bine, în urma intervențiilor mele pozitive și constructive, prin realizarea unor audituri prin care am încercat să îmbunătățesc activitatea acestor activități, Curtea de Conturi a motivat că este o ingerință în activitatea societăților, ca atare, aceste societăți au un consiliu de administrație, au o AGA care este CL. Deci CL este autoritatea supremă care conduce, verifică, răspunde de activitatea societăților subordonate”, a declarat Ovidiu Portariuc.
A făcut referire la raportul întocmit de cei de la PriceWaterHouseCoopers a cărui cheltuieli au fost imputate de inspectorii financiari de la Camera de Conturi Botoșani. Verificări similare în privința directorilor de la societățile cu capital de stat, ar putea fi făcute la cererea vreunui consilier local.
”Asta rămâne să vedem cum vom decide în CL, dacă există aceste suspiciuni și în cadrul societăților sigur că se va cere acest lucru”, a încheiat primarul.
Rămâne de văzut și dacă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani vor da curs solicitării făcută de Ovidiu Portariuc.
(G.E.)
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile