S-a vorbit despre acest deja celebru drum strategic încă din perioada în care la cârma județului se afla Florin Țurcanu. Între timp, scaunul lui a fost preluat de Gheorghe Sorescu iar mai apoi de Costică Macaleți iar acest traseu încă rămâne un obiectiv la care visează mai mult locuitorii județului.
Și politicienii, în momente de campanie.
Liberalii dau vina pe PSD-iști pentru tergiversarea deschiderii axelor de finanțare europeană pentru susținerea acestei investiții.
”În anul 2014 a intrat în lucru o nouă finanțare pe UE, este vorba de perioada 2014 – 2020. În acel moment Guvernul Ponta era la guvernare, aveau majoritate, bani, tot ce voiau ei să facă. Ba erau la guvernare din 2012. Ar fi știut foarte bine cum să pregătească ghidurile de finanțare pentru noii bani care pot proveni de la UE, nu au reușit să scoată nici un ghid nici în 2014 și nici în 2015”
Cristian Achiței, candidat PNL la Parlament
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani a arătat că, în anul 2014 au existat discuții la Piatra Neamț pentru stabilirea traseului de drum strategic, care a și fost aprobat și anume : Șipote – Rediu (7 km în județul Iași) – Răuseni – Călărași – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești – Mihălășeni.
„Toate aceste tronsoane de drum pentru care oamenii au ieșit ieri în stradă sunt incluse în drumul strategic. În mod evident, dacă aveam ghidurile din 2014 acum lucrurile stăteau altfel. Singurii care au blocat accesarea banilor europeni sunt cei de la PSD”
Cristian Achiței, candidat PNL la Parlament
Valoarea estimată a acestui drum strategic este de 40 de milioane de euro.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024