Reţeaua foştilor deţinuţi destructurată zilele trecute de către poliţiştii de la Crimă Organizată Iaşi şi procurorii DIICOT era compusă din doi ieşeni, un clujean şi un sucevean.
Toţi au stat în puşcărie pentru diferite fapte, aici aceştia punând de altfel bazele reţelei. Reţeaua de trafic de droguri în penitenciare a funcţionat şase luni de zile.
“Capul răutăţilor” a fost stabilit din start că ar fi Bogdan Adrian Negrei, zis “Creţu”, din Cluj Napoca, scrie Ziarul de Iași. Acesta a rezistat doar şase luni în libertate, el fiind eliberat în luna octombrie a anului trecut, după o condamnare de 20 de ani de închisoare. În anul 2010, Creţu a dat foc unei tinere în faţa unei discoteci din Austria, deoarece nu voia să-i plătească taxa de protecţie solicitată: 3.000 de euro. Interlopul a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Femeia a stat în spital cu răni grave, dar a supravieţuit.
Un alt membru al grupului este ieşeanul Robert Butuc, unul dintre cei mai prolifici hoţi din Iaşi. Acesta a fost autorul a zeci de furturi de toate tipurile. Al doilea ieşean din reţea se numeşte Victor Ionuţ Frangache, un hoţ notoriu, dar şi un dibaci şi vechi traficant de droguri. Acesta a fost condamnat în urmă cu mai mulţi ani pentru zeci de spargeri de autoturisme dar şi trafic de droguri de mare risc.
Al patrulea membru al grupului este suceveanul Ciprian Murărescu, un interlop din cartierul Burdujeni. Clujeanul Creţu ar fi pus bazele grupul respectiv, apoi, când au fost eliberaţi condiţionat, s-au apucat de treabă. Aceştia impregnau hârtia de la scrisori cu droguri şi le trimitau prin poştă unor deţinuţi, contra cost. Ulterior, în penitenciar, deţinuţii fărâmiţau scrisorile şi le amestecau cu tutun, apoi formau ţigări pe care le vindeau la bucată. Metoda este relativ veche în zona penitenciară, iar din această cauză au picat rapid în plasa anchetatorilor.
“Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o durată de 24 ore a patru inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie. În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada octombrie 2022 - martie 2023, cei patru inculpaţi, din judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, droguri de risc canabis, droguri de mare risc JWH 210 şi heroină şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive 3-CMC consumatorilor de astfel de substanţe de pe raza acestor judeţe. De asemenea, inculpaţii, parte dintre aceştia condamnaţi anterior la pedepse privative de libertate, în prezent liberaţi condiţionat, au aprovizionat cu substanţe psihoactive ADB-BUTINACA şi droguri de mare risc JWH 210 deţinuţii încarceraţi în penitenciarele din Bucureşti şi Botoşani.
Cu ocazia celor 9 percheziţii domiciliare efectuate la data de 9 martie în judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj Napoca, au fost identificate şi ridicate 100 grame de canabis, 90 doze - aproximativ 80 de grame de substanţe psihoactive noi 3 CMC, 5 coli impregnate cu JWH -210, 65 grame de substanţă vegetală impregnata cu JWH 210, 10 doze de canabis, un pistol airsoft, 4 cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile şi suma de 13.000 lei”, au precizat reprezentanţii DIICOT.
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024